Premiul Mile Cărpenișan, decernat reporterilor Cristian Botez și Florin Budea
Ziua de 3 Mai, Ziua Internațională a Libertății Presei a mai căpătat încă o valență deosebit de importantă pentru jurnalismul românesc: decernarea Premiilor Mile Cărpenișan pentru Curaj și Excelență în Jurnalism.
Premiul Mile Cărpenișan, decernat reporterilor Cristian Botez și Florin Budea
Premiul Cărpenișan a fost acordat jurnaliștilor Cristian Botez, reporter de război free-lancer, și lui Florin Budea, ziarist profesionist din Oradea, chiar de Ziua Libertății Presei.
Cristian Botez a primit această onorabilă recunoaștere datorită activității sale impresionante de jurnalist de război, în care a transmis în direct din Piața Al Tahiri, Egipt, evenimentele de acolo. Tot el a fost cel care a plecat în Japonia de unul singur, cu un rucsac în spate, să relateze cele ce se întâmplă acolo, pentru media din România. Așa cum s-a exprimat cineva, Cristian Botez nu-și găsește locul în presa românească cel mai probabil din cauza „supra-calificării” pe care o are.
Florin Budea, de asemenea un jurnalist de război ca și Cristian Botez, s-a remarcat prin prezența sa în Piața Revoluției la \\\'89 ca militar. Florin Budea s-a trezit dat în judecată de vicepreședintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, pentru un articol bine documentat, cu titlul “Tokes – Angajatul Securității”. Jurnalistul oradean, care s-a apărat singur la proces, s-a arătat dezamăgit de faptul că fostul episcop reformat nu a ezitat să se foloseasca de falsuri doar pentru a obăine condamnarea sa și că „daunele morale” imense pe care le-a solicitat – de 70.000 de lei – reprezintă aceeași sumă pe care a pretins-o, fără reușită, și din partea jurnalistei Alison Mutler de la Associated Press. „Prefer să fac pușcărie decât să-i plătesc asemenea daune preacinsititului episcop”, scria Budea pe blogul său. La ultimul termen al procesului, Federatia MediaSind a intervenit în apărarea jurnalistului. De Ziua Libertății Presei, jurnalistul a aflat că Judecatoria Oradea a respins acțiunea europarlamentarului ungur și sentința a rămas definitivă, ceea ce deschide o nouă perspectivă asupra „acoperirii” și “înălbirii” lui Laszlo Tokes de către CNSAS.
20:09
miercuri, 04 mai 2011
miercuri, 04 mai 2011
Autor
Andrei Jităreanu
Andrei Jităreanu
- Rata de infectare Covid-19 în județul Suceava este de 2,22 la mia de locuitori fără focare
- Moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava vor fi purtate într-un pelerinaj în localități din județul Suceava
- Un barbat a murit după ce s-a răsturnat cu mașina în albia unui pârâu
- 20 suceveni au fost confirmați cu Covid-19 in ultimele 24 de ore
- vezi toate stirile