Românii au manifestat pentru Unirea Basarabiei cu România

Peste 10.000 de românii au cerut transformarea unirii cu Republica Moldova într-o prioritate naţională în cadrul celei mai ample manifestaţii stradale pentru Basarabia.

Steaguri tricolore şi mesaje personalizate, alături de un imens drapel tricolor cusut şi adus de basarabenii de la Chişinău, au fost purtate duminică de către manifestanţii pentru Basarabia, din faţa Guvernului României până la Palatul Parlamentului.

Marius Cazacu, originar din Bălţi, a precizat că românii basarabeni au venit la Bucureşti pentru a cere Unirea. ,,Aici suntem acasă”, a punctat acesta.

 ,,Reprezentăm în stradă vocea marii majorităţi a poporului român care îşi doreşte ca Basarabia să fie prioritate naţională. Vin să o demonstreze atât cele 117.000 de semnaturi colectate din toate judeţele ţării pentru o lege menită să aducă Basarabia mai aproape de casă, cât şi cele mai recente cercetări sociologice ale căror rezultate plasează Unirea printre subiectele de maxim interes pentru români”, a declarat Cristian David, co-preşedinte al Platformei Civice Acţiunea 2012, principalul organizator al marşului.

Evenimente similare au avut loc duminică și în Paris, Roma, Barcelona şi New York, la iniţiativa comunităților de cetăţeni ai României și Republicii Moldova care lucrează în străinătate.

Curentul unionist de pe ambele maluri ale Prutului este într-o continuă  ascensiune, dovadă fiind numărul tot mai ridicat, de la an la an, al participanţilor la manifestaţiile pentru Unire.



18:34
duminica, 20 octombrie 2013

Taguri

Autor
Emima Genoveva
  • 1.262 suceveni s-au vaccinat joi împotriva Covid-19
  • Numărul cazurilor active de Covid-19 în județul Suceava a ajuns la 1.4624
  • Rata infectării Covid-19 a crescut la 2.91 in municipiul Suceava
  • Activități de prevenire în mediul online realizate de Jandarmeria Suceava în parteneriat cu Școala Postliceală Sanitară de Stat Suceava
  • vezi toate stirile
Gazduit de Administrare Servere