Cinci pâini sau Vasluiul Europei (II)

Ieri vă povesteam despre nonşalanţa cu care grecii se pot ridica de la masă fără să plătească, căci datoriile sunt de la străbunii lor, nu sunt ale lor. Mă rog, eurocomunismul le permite să accepte moşteniri fără să accepte şi datorii. Şi vă povesteam ieri cum nişte europeni se săturară, dar nu în urma unor pâini şi unor peşti, ca-n povestea biblică, ci la un restaurant, unde, împărţirea unui discount produce falii în procesele cognitive ale unora cu cortexul mult prea aplatizat. Povestea lui Creangă pare doar o poveste, dacă o raportăm la povestea de ieri sau la povestea de azi.

Şi spune povestea de azi că în urma loviturii de stat realizate pe fondul mişcărilor populare din decembrie 1989, sensibilii şi generoşii bogătani occidentali au început să ne trimită niscaiva ajutoare. Locul întâmplărilor să presupunem că era undeva în judeţul Vaslui. Şi aterizează prin ianuarie 1990 o contesă germană. Cu bunătăţuri (Schokolade und Banane), dar şi cu zdrenţe (cum numai prin neckermann-uri mai vedeau muierile vasluienilor). Camionul se goli cât ai zice “sehr gut”. Evident, a urmat o chermeză populară, finalizată cu mult prea mult etanol de pufoaică şi decibeli. Câţiva ani se repetă episodul cu Frau Gräfin und LKW-Fracht und stark Alkohol und grossen Lärm. Anul următor contesa nu a mai venit. A venit în schimb camionul şi omul contesei: “Contesa e bolnavă, nu a putut veni, dar m-a trimis pe mine. Contesa vă transmite salutări cordiale şi ... cele din camion!”. Golire camion. Apoi restul. Alcool: stark. Larmă: grossen. A mai trecut un an. Contesă: ohne. Omul contesei: ohne. Camion: ohne. “Unde sunt ajutoarele noastre? Cine a FURAT ajutoarele care NI SE CUVIN?”. Punct. Căci, deh, români. Ba s-avem pardon: nu ne băgaţi în oală cu nişte vasluieni, ziseră alţii.

Gândirea simplistă a ruralului “neafectat” de civilizaţie nu este întotdeauna cel mai bun reper pentru societate. Reciteam recent fragmente din studii sociologice şi mi-a rămas un gust amar: austriecii ameninţând cu demolarea gospodăriile bucovinene care nu se conformeză igienic, jandarmeria care aleargă cu săpunul foştii şerbi teleormăneni, incest petrecut pe cuptor imitând show-ul parental, jocul de-a acuplarea nu foarte consimţită, dar privită ca un potenţial “s-a-ntâmplat” (vezi povestea lui Ernu din “Adevărul”) şi multe altele. Iar noi vrem să construim ţara europeană cu astfel de valori. Oare de ce râdeam pe vremea când citeam foiletonul “Judeţul Vaslui în NATO”?