Doi bătrâni au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon

Doi bătrâni şi-au găsit sfârşitul în propria casă în urma inhalării de monoxid de carbon. Trupele neînsufleţite ale celor doi au fost descoperite de fiul lor, care nu a sesizat evenimentul prin 122, din cauza confuziei.

Moartea celor doi a survenit din cauza becului incandescent al unei veioze improvizate, de la care s-a aprins lenjeria patului. Incendiul nu s-a propagat, fiind stins de către cei doi fii ai victimelor sosiţi la faţa locului şi de câţiva vecini, nefiind necesară intervenţia pompierilor.
 
Din cauza desfăşurării rapide a evenimentului şi stării confuze în care se afla, B. Dumitru, fiul victimelor, ajuns primul la faţa locului, nu a sesizat evenimentul prin SNUAU 112, evenimentul fiind sesizat de un vecin, care a contactat direct agenţii Postului de Poliţie Stroieşti în jurul orei 08.30.

Din cercetări a rezultat că victimele, locuiau într-o bucătărie anexă a locuinţei acestora, B. Lucreţia fiind paralizată de mai mult timp, era imobilizată la pat, iar soţul său, B. Ilie era bolnav şi se deplasa foarte greu, fapt pentru care cei doi bătrâni erau supravegheaţi prin rotaţie, săptămânal, de către fiii acestora.

16:07
miercuri, 22 decembrie 2010

Taguri

IPJ, deces, incendiu

Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere