Vremea in Suceava
0°C
lei
lei
lei
Era să rămână fără casă din cauza unei ţigări
O ţigară aruncată la întâmplarea a cauzat un incendiu la o locuinţă de pe strada Prunului din municipiu. La sosirea echipajelor ardeau violent mobilierul, materialele textile din holul casei şi asteriala casei.
Pompierii militari au intervenit cu o autospecială şi un modul SMURD pentru localizarea şi stingerea incendiului izbucnit duminică dimineaţa pe Strada Prunului.
La sosirea echipajelor, ardeau violent mobilierul şi materialele textile aflate în holul casei, asteriala casei, construită din lemn, cu învelitoare din draniţă, carton asfaltat şi tablă, existând pericolul de propagare a focului la întreaga locuinţă.
Pompierii nu au putut salva mobilierul şi materialele textile din hol, bunuri de uz casnic, acoperişul casei, pe o suprafaţă de 50 mp şi tâmplăria din lemn, degradându-se pereţii şi planşeul. Aceştia s-au luptat mai bine de două ore cu flăcările, salvând restul locuinţei.
Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit, prin efect termic, din cauza fumatului în locuri nepermise.

18:39
duminica, 07 noiembrie 2010
duminica, 07 noiembrie 2010
Taguri
Autor
Bogdan Popescu
Bogdan Popescu
- In ultimele 24 de ore au fost internate 23 persoane diagnosticate cu Covid – 19
- Aproape 200 de sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele 24 de ore în cadrul acțiunilor de prevenire a răspândirii SarsCov-2
- 13 amenzi de peste 10.000 de lei și 390 de zile de suspendare a permisului auto pentru un tânăr din Bilca ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor
- Aproximativ 9.600 de pachete cu țigări, confiscate de poliţiştii de frontieră
- vezi toate stirile