Greva foamei în puşcărie, greva foamei la Palatul de Justiţie

Doiniţa Lupu, mama lui Lucian Lupu, zis Lucas, de 21 de ani, din Suceava, a început, azi, la ora 10,46, greva foamei, pe scările Palatului de Justiţie Suceava.

Femeia protestează împotriva unei decizii a Curţii de Apel Suceava, prin care fiul său, acuzat de introducere în ţară de droguri de mare risc, este condamnat la 15 ani de închisoare (decizia păstrează o sentinţă a Tribunalului, dată în februarie 2010).

 

De menţionat că hotărârea Curţii de Apel Suceava, dată la finele lui decembrie 2010, nu este definitivă, ea fiind atacată deja de inculpat, aflat în Penitenciarul de maximă siguranţă Botoşani, cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Şi Lucian Lupu a intrat, de la aflarea deciziei judecătorilor suceveni, în greva foamei.

„Nu-mi convine cum a fost judecat copilul meu. Nu au fost probe în dosar, nimic. Şi este condamnat la 15 ani de închisoare... Şi nu ştiu pentru ce. Copilul meu de acasă nu mi-a plecat, ştim foarte bine, martori nu s-au adus la proces. A stat mereu acasă, a lucrat de la 17 ani, pentru un ban cinstit. Nu are băgăţii, nu are nimic. Declaraţiile lui Ştefăniţă Cojocaru, pe baza cărora s-a început acest dosar sunt contradictorii. Într-un loc spune una, într-un loc – alta. O dată spune că el a introdus drogurile în ţară, apoi se schimbă şi spune că Lupu a introdus, copilul meu. Fac greva foamei până se rezolvă. Chiar dacă mor, chiar dacă îmi dau foc aici, în faţa Palatului de Justiţie”, ne-a spus grevista, care şi-a anunţat demersul la 112.

Dosarul „Heroina de la mall”, aşa cum a fost văzut de procurori

Un flagrant organizat la mijlocul lunii iunie 2009, în parcarea de la Iulius Mall Suceava, de DIICOT Suceava, se lăsa cu confiscarea a 1.950 de grame de heroină. Lucas, Ovidiu Petriceac, zis Mârlanu, de 32 de ani, din Suceava, şi Marian Adrian Andruşcă, zis Vulpiţă, de 21 de ani, toţi din cartierul Obcini, erau prinşi în parcarea Iulius Mall Suceava, în timp ce încercau să vândă unui ofiţer sub acoperire 1.950 de grame de heroină, contra sumei de 17.000 de euro.

Potrivit anchetatorilor, marfa urmând să ajungă în Insulele Canare. Transportul ar fi fost deturnat de Ştefăniţă Cojocaru, de 32 de ani, din Suceava (şi el inculpat în dosar, care a primit pedeapsa cea mai uşoară, de 3 ani), care a plecat la Istanbul pe 24 mai 2009, unde ar fi fost contactat de un cetăţean turc, care i-a dat o valiză şi suma de 100 de dolari şi 450 de euro, spunându-i să-şi cumpere un bilet de autocar pe ruta Istanbul - Atena, iar apoi un bilet de avion pe ruta Atena - Madrid, destinaţia finală fiind Insulele Canare.

Cărăuşul sucevean a ajuns la Atena pe 29 mai 2009, după ce, iniţial, stabilise cu Lucas să vină şi el în Atena, să-i dea valiza cu droguri.

Marfa i-a fost livrată lui Lucas, care ar fi venit cu un autoturism, împreună cu alţi trei tineri din Suceava, printre care şi Ovidiu Petriceac.

Heroina a fost trimisă la Suceava, după care posesorii mărfii au început acţiunea de căutare a unui cumpărător. Pe 12 iunie 2009, Lucas, Vulpiţă şi Mârlanu ajungeau după gratii.

Pe parcursul anchetei, procurorii au stabilit că valiza cu droguri fusese adusă în Suceava de Cristian Gheorghe Filipciuc, zis Fila, de 33 de ani, din Suceava, şi de Ovidiu Petru Apetri, zis Grasu, de 30 de ani, din Suceava, care s-ar fi celorlalte persoane implicate în acest caz de trafic cu heroină.

Pedepsele

Pedeapsa cea mai grea o are de executat Ovidiu Petriceac (aflat şi el în Penitenciarul Botoşani, şi el în greva foamei): 18 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc şi 13 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Va executa pedeapsa cea mai mare, adică de 18 ani.

Lucian Lupu şi Cristian Gheorghe Filipciuc au primit câte 15 ani de închisoare. Primul a fost condamnat pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc, iar al doilea pentru complicitate la această infracţiune.

Ovidiu Petru Apetri a fost condamnat la câte 7 ani de închisoare pentru infracţiunile de complicitate la introducere în ţară a drogurilor de mare risc şi complicitate la trafic de droguri de mare risc. Va executa 7 ani de închisoare.

Marian Adrian Andruşcă a primit 5 ani de închisoare pentru complicitate la trafic de droguri. Ştefăniţă Cojocaru, de 32 de ani, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru transport şi deţinere de droguri de mare risc. El a fost cel care a colaborat cu organele de anchetă şi fără aportul căruia dosarul DIICOT Suceava n-ar fi existat.

O gravidă în luna a şaptea – şi ea în greva foamei

Luni, protestului mamei lui Lucas s-a alăturat şi o gravidă în luna a 7-a, Ioana Agheorghicesei, de 22 de ani, din Suceava, logodnica lui Fila. În cursul dimineţii şi acesta ar fi vrut să intre în greva foamei, alături de Grasu, însă amândoi au renunţat. Din câte am reuşit să aflăm de la Fila, acesta s-ar teme de repercusiunile pe care le-ar putea avea demersul său. „Nu ştiu dacă e bine să protestez. Mă tem să nu-mi revoce starea de libertate în care mă aflu!”, ne-a spus.



18:08
luni, 03 ianuarie 2011

Taguri

Lucian Lupu, Palatul de Justitie, droguri, gravida, greva foamei, mama, protest

Autor
Mugur Geu
Gazduit de Administrare Servere