I-a furat pensia din buzunar

Un bătrân de 70 de ani din Fântânele a reclamat poliţiei faptul că un bărbat i-a furat pensia, în timp ce se deplasa pe drumul comunal.

Bătrânul de 70 de ani a reclamat furtul agenţilor de poliţie, menţionând că hoţul s-a urcat într-un autoturism cu care s-a îndreptat spre comuna Vereşti. Maşina în care se afla suspectul a fost depistată între localităţile Vereşti şi Dumbrăveni, poliţiştii recuperând prejudiciul.

În baza probatorului administrat s-a dispus reţinerea suspectului pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 ore şi a fost prezentat instanţei care a dispus cercetarea în stare de libertate.

15:00
duminica, 19 decembrie 2010

Taguri

IPJ, din judet, furt, pensie

Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere