Institutul Bucovina sprijină recrutarea și formarea de asistenți medicali, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

În contextul pandemic în care ne aflăm, sistemul medical duce în permanență lipsa personalului medical calificat. Este nevoie mai mult ca oricând de ajutor suplimentar, oameni curajoși și săritori, iar Institutul Bucovina, prin proiectele pe care le derulează, își continuă misiunea de a facilita formarea profesională a acestora.

poza
Institutul Bucovina sprijină recrutarea și formarea de asistenți medicali, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

În ceea ce priveşte voluntariatul, trebuie să punem în lumină parteneriatul public - privat şi anume, îndelunga colaborare dintre Institutul Bucovina şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Din anul 2011, în cadrul VOCSănătate - Voluntari pentru Sănătate, în baza unui acord de parteneriat de lungă durată, Institutul Bucovina organizează stagii de voluntariat în domeniul serviciilor de îngrijire medicală, astfel sprijinind unitățile medicale din comunitate care duc o lipsă acută de personal.
La ultimul apel de angajare din luna Noiembrie 2020, prin intermediul Asociației Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, și-au depus dosarele 20 de candidați, dintre care 17 au fost acceptați pentru funcția de asistent medical generalist și 3 pentru asistent medical generalist debutant și au fost repartizați în secțiile balneofiziokinetoterapie, medicină internă, boli infecțioase și pneumologie.
Acești voluntari au fost recrutați în cadrul proiectului SEPAL – „Dezvoltarea unei platforme de angajare prin ucenicie”, având ca scop sprijinul tinerilor pentru învățare la locul de muncă prin stagii de evaluare, mentorat și mediere. Mai multe informații despre acest proiect sunt disponibile pe www.projectsepal.com.
Pentru ocuparea celor două categorii de posturi, condiția principală a fost deținerea unei diplome de școală postliceală sanitară, plus a unei vechimi în specialitate de minim 6 luni pentru asistenții medicali generaliști. Toți candidații îndrumați de Institutul Bucovina, au obținut experiența necesară în câmpul muncii, prin stagiile de voluntariat desfășurate în parteneriat cu Spitalul Județean. Pe parcursul acestora, voluntarii își dezvoltă nu doar abilitățile practice, ci învață și despre relaționarea cu pacienții, devinind mai receptivi la nevoile lor.
Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina își desfășoară activitatea de aproape 15 ani, sprijinind dezvoltarea comunităților vulnerabile prin programe de învățare interculturală, cursuri de formare profesională, cât și prin organizarea unor activități de voluntariat pentru dezvoltarea abilităților de muncă.
Persoana de contact, responsabilă de activităţile de voluntariat din cadrul Organizaţiei Institutul Bucovina: Daniel Lungu, 0771273228, .
Pentru a fi la curent cu activităţile desfăşurate de Institutul Bucovina, vă invităm să ne vizitaţi şi să apreciaţi pagina noastră de Facebook Organizaţia Institutul Bucovina (https://.bucovina).



15:23
marti, 01 decembrie 2020

Taguri

Autor
S.M
  • Peste 10.300 de suceveni au fost vaccinați împotriva COVID-19
  • În județul Suceava sunt în evoluție 1.460 de cazuri de Covid-19
  • Două femei au fost rănite după ce mașina s-a răsturnat pe câmp
  • Rata de infectare în municipiul Suceava apropie de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori
  • vezi toate stirile
Gazduit de Administrare Servere