Vremea in Suceava
0°C
lei
lei
lei
Intervenție de salvare, în localitatea Broșteni
Sâmbătă seară (1 august a.c.), în jurul orei 19:30, pompierii militari fălticeneni au fost solicitați să intervină în satul Broșteni, din comuna Drăgușeni, unde un băiat de 10 ani a rămas blocat într-un canal de scurgere a apei pluviale, sub un podeț. Militarii s-au deplasat cu modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD.
Intervenție de salvare, în localitatea Broșteni
La fața locului, puștiul era sub un podeț de beton, în imposibilitate de a se mișca. Acesta se juca în zonă, împreună cu mai mulți copii, când o minge de tenis de câmp a ajuns sub podeț. Puștiul s-a dus după minge, s-a băgat cu totul în cavitate, cu picioarele înainte, însă a rămas înțepenit în „capcana” de beton, și nici adulții din zonă care i-au sărit în ajutor nu au reușit să-l ajute.Salvatorii au introdus sub băiat o prelată de transport, specială, pentru a asigura o alunecare eficientă și, totodată, protecția copilului, și au început manevrele pentru a-l putea extrage de sub podeț. Deoarece era agitat și speriat, pompierii au dialogat în permanență cu puștiul, încercând să-i distragă atenția și să-l determine să coopereze, pentru reușita misiunii.
După aproximativ 20 de minute, pompierii l-au extras pe băiat, care avea doar câteva excoriații la genunchiul drept. Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor medical, însă nu a fost necesar transportul la o unitate spitalicească.
În final, salvatorii s-au retras la bază, iar puștiul a fost preluat de părinții săi și au plecat cu toții acasă.
- Seful de district si padurarul din cantonul silvic nr. 3 Tonova din cadrul Ocolului Silvic Moldovița s-au ales cu desfacerea contractelor de munca
- O tanara din Falticeni a fost lovita de o masina pe trecerea pentru pietoni
- 13 candidati au obtinut 10 la titularizare
- In ultimele 24 de ore au fost internate 20 persoane diagnosticate cu Covid – 19
- vezi toate stirile