ISU Bucovina, vizitat de prichindei

Pe 08 iunie a.c., Detaşamentul de pompieri Suceava şi-a deschis porţile elevilor de la clasa I a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 4 din municipiul Suceava.

Cu acestă ocazie cei mici au putut vedea tehnica de intervenţie a Detaşamentului de pompieri Suceava (autospeciale pentru stins incendii, bărci de salvare, autoscara mecanică, ambulanţe SMURD, maşini pentru descarcerare).

Totodată, preşcolarii au învăţat de la profesionişti care sunt regulile de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă (cutremure, incendii, inundaţii şi muniţie rămasă neexplodată din timpul celor 2 războaie mondiale).

Potrivit purtătorului de cuvînt slt. Istrati Ioana Alexandra, aceste activităţi ale ISU Bucovina al judeţului Suceava au rolul de a crea şi dezvolta spiritul preventiv în şcoli şi pentru a preîntîmpina producerea unor situaţii de urgenţă din neatenţia sau culpa celor mici.

14:09
marti, 08 iunie 2010
Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere