Judecătorul Cezar Hîncu candidează la CSM

Preşedintele Curţii de Apel Suceava, Cezar Hîncu, se află în bătălia pentru unul dintre cele 3 posturi disponibile. El mai are şapte contracandidaţi care vânează aceeaşi poziţie.

Luni, 1 noiembrie 2010, vor avea loc alegerile pentru Consiliul Suprem al Magistraturii. Cezar Hîncu, preşedintele Curţii de Apel Suceava, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile Consiliului Superior al Magistraturii.

"Cred că aceste alegeri sunt cele mai importante din aceşti ani pentru că ele vor grefa nu numai viaţa profesională, ci şi viaţa socială a magistraţilor şi a judecătorilor în special", a declarat candidatul pentru unul cele trei posturi disponibile în CSM din partea Curţilor de Apel.

Proiectul lui Cezar Hîncu se axează pe Curţile de Apel şi pe judecătorii din cadrul acestor instituţii. Acesta a remarcat cu bucurie, dar şi cu surprindere, că foarte mulţi colegi contracandidaţi s-au "inspirat" din programul său.

Printre chestiunile vizate de programul judecătorului Hîncu se numără redarea bunului simţ în justiţie, ca o componentă esenţială a magistraţilor, descentralizarea bugetară, modificarea stilului de promovare la instanţele superioare, accentul trebuind să treacă de pe chestiuni strict teoretice pe întrebări cu caracter practic.

O problemă ridicată de judecătorul sucevean este numărul membrilor societăţii civile reprezentanţi în CSM. Cezar Hîncu pledează pentru păstrarea aceluiaşi număr de membri din partea societăţii civile, considerând că este important că, aşa cum medicii au un forum al lor, format din medici, şi forumul judecătorilor trebuie format de judecători.

În ce priveşte îmbunătăţirea imaginii în justiţie la nivelul societăţii civile, Cezar Hîncu crede că relaţia cu mass-media trebuie gestionată mult mai bine de CSM.

Hîncu crede că va beneficia de susţinerea judecătorilor din Moldova, deşi speră să nu fie vorba de un vot regional, ci de unul personal.

În final, Cezar Hîncu a declarat că "mi-am axat proiectul pe probleme concrete ale judecătorilor, nu pe chestiuni electorale, pe majorări de salarii, reducerea duratei programului de activitate".

16:34
luni, 25 octombrie 2010

Taguri

CSM, Cezar Hincu, Curtea de Apel, candidat

Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere