Vremea in Suceava
0°C
lei
lei
lei
Nou val de otrăviri în rîndul cîinilor
Colaboratorii Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor au reclamat noi otrăviri în municipiul Suceava. Potrivit informaţiilor pe care le posedă, otrăvirile au început de joi seară.
Pînă în momentul de faţă reprezentanţii Asociaţiei ProAnima au descoperit în jur de 11 cîini vagabonzi otrăviţi. Patru cîini au fost depistaţi marţi în zona Areni, şi alţi patru au fost găsiţi în Obcini. Restul au fost depistaţi în zona Kaufland şi a cartierului George Enescu.
"Cîinii urlă de durere, se zbat puţin, au spume şi sînge la gură şi mor repede. Am chemat Poliţia dar agenţii se dovedesc a fi neputincioşi în faţa unor asemenea cazuri. Nu au de unde începe cercetările. Pînă în acest moment nu a fost găsită vreodată în ţară o persoană vinovată pentru otrăviri de cîini", a declarat Alina Gavriloaie, voluntar ProAnima.
Examenul anatomopatologic de la Direcţia Sanitar Veterinară prezintă următoarele detalii: mucoase palide, hemoragii pulmonare, exudat sero-hemoragic în cavitatea toracică şi abdominală, congestie hepatică, splenică, renală, gastroenterită hemoragică.
Reprezentanţii ProAnima recomandă stăpînilor de cîini să aibă grijă cu cîinii scoşi la plimbare pentru a nu mînca ceva suspect de pe jos.

- DNA Suceava a reținut 14 persoane în ancheta privind presupusa fraudare a examenelor de obținere a permiselor de conducere și înmatricularea autoturismelor
- In județul Suceava sunt 1.789 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție
- Rata de infectare Covid-19 la nivelul județului Suceava crește ușor la 2,19 la mie
- Incendiu în localitatea Moișa
- vezi toate stirile