Poliţia de frontieră Brodina a fost jefuită!
Poliţiştii din Brodina au fost sesizaţi marţi de către reprezentanţii I.J.P.F. Suceava, despre faptul că în perioada decembrie 2010 - 08.02.2011, persoane necunoscute au sustras cablurile de împământare de la turnul metalic din comuna Brodina, situat pe raza satului Chepa.
Turnul se află într-o zonă izolată, iar terenul pe care se află amplasat este împrejmuit cu gard metalic cu înălţimea de 2,5 metri, prevăzut cu 3 fire de sârmă ghimpată în partea superioară.
„Autorii au tăiat sârma ghimpată, au pătruns în perimetrul împrejmuit, au escaladat turnul, urcând pe scara metalică a acestuia, au secţionat cele două cabluri de cupru pentru împământare, de la o înălţime de aproximativ 45 metri şi prin tăierea sau ruperea colierelor metalice cu care erau prinse acestea, le-au sustras, valoarea prejudiciului fiind de circa 20.000 lei”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspector principal Gabriel Panţiru.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
Vorba satului umblă slobodă şi fără antenă şi glăsuie de mama focului că hoţii aveau şi n-aveau nevoie de cablurile cu pricina, pentru care au riscat, urcându-se la 45 de metri, însă cu siguranţă că n-aveau niciun fel de trebuinţă ca beneficiarii din apropierea fâşiei verzi să comunice, vezi Doamne!, după haloimăsul iscat în jurul contrabandei cu ţigări de la frontiere, la parametri optimi între ei...
- ,, Donează plasmă și cel de lângă tine va trăi!”
- Un biciclist a fost accidentat de un camion
- Creste, din nou, numarul persoanelor infectate cu SARS-COV2
- Acţiuni intense la graniţa de nord - peste 54.000 de pachete cu țigări de contrabandă reținute
- vezi toate stirile