Vameş cu... vederea slabă, trimis în judecată de DNA

Serviciul Teritorial Suceava al DNA l-a trimis în judecată, în stare de libertate, pe Vasile Eugen Donisan, de 46 de ani, din Dorneşti, vameş la Siret, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

În sarcina lui s-a reţinut că, la data de 21 martie a.c., fiind de serviciu, pe sensul de intrare în ţară la Biroul Vamal (BV) de frontieră Siret, şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu (stabilite prin Ordinul de serviciu nr. 16/03.01.2010, emis de şeful BV Siret şi semnat de inculpat pentru luare la cunoştinţă), în sensul neefectuării controlului vamal amănunţit asupra microbuzului Mercedes Sprinter 210D, condus de numitul Toader Coman, căruia i-a acordat liber de vamă şi i-a permis intrarea în ţară a 1000 de pachete de ţigări, marca Viceroy, cu timbru ucrainean.

Paguba creată statului prin nevămuire a fost, susţin procurorii DNA Suceava, de 8206 lei, reprezentând contravaloarea taxelor vamale de 572, 34 lei, accize de 6164 lei şi TVA în cuantum de 1468,84 lei. Prejudiciul a fost recuperat în urma supracontrolului care l-a dat în vileag pe vameş, prin confiscarea bunurilor găsite.

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Rădăuţi.

21:25
marti, 21 decembrie 2010

Taguri

DNA, IJPF, tigari

Autor
Lăcrămioara Luca
Gazduit de Administrare Servere