Flutur: „Sa ne dezbracam de haina politica si sa intram pe administratie”

Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur,  a făcut un apel, care îl consideră valabil pentru toată lumea: „Să ne dezbrăcăm de haina politică şi să intrăm pe adminstraţie.”

poza
Flutur: „Sa ne dezbracam de haina politica si sa intram pe administratie”

Cererea a fost facuta ieri, 13 ianuarie, in cadrul primei sedinte de lucru pe anul 2010, la care au participat reprezentantii administratiei judetene, dar si primarii din cele 114 unitati administrativ-teritoriale din judet.

 

„Să ne dezbrăcăm de haina politică şi de campaniile electorale şi să intram pe administraţie. De la alegerile locale din 2008 când am fost aleşi, cu toţii am avut mai multe rânduri de alegeri care ne-au ţinut destul de mult timp în campanie electorală, lucru care nu tot timpul este benefic pentru actul de administraţie. De acum, avem doi ani şi jumătate la dispoziţie, timp în care suntem conştienţi cu toţii că trebuie să facem ceva pentru comunităţile care ne-au ales. Este un apel pe care eu îl adresez şi cred că toată lumea e de acord, că anii 2010 şi 1011 vor fi doar pentru administraţie locală şi judeţeană”, a precizat Flutur.

 

Seful administratiei judetene a declarat că 2010 şi 2011 vor fi anii adminsitraţiei locale şi judeţene pe proiecte, motiv pentru care Flutur a ţinut să le atragă atenţia primarilor faţă de modul în care îşi vor face bugetele locale.

 

Printre cele mai importante proiecte se numără cel privind groapa ecologică de la Moara, pe care Gheoghe Flutur doreşte să o înceapă din fonduri proprii până vor veni banii de la Uniunea Europeană, precum şi cel care vizează realizarea infrastructurii apă-canal în mai multe localităţi sucevene.



10:40
joi, 14 ianuarie 2010

Taguri

CJ Suceava, Gheorghe Flutur, administratiile locale, proiecte

Autor
Cristina Ursachi
Gazduit de Administrare Servere