Podul de la Dorneşti va fi finalizat în toamnă

Circulaţia rutieră pe podul din comuna Dorneşti de pe DN 17 A, care face legătura între Rădăuţi şi Siret, ar putea fi reluată la începutul lunii octombrie 2010.

poza
Podul de la Dorneşti va fi finalizat în toamnă | Foto: Bogdan Popescu | Newsme.ro

Anunţul a fost făcut de şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, Viorel Scutaru, care a precizat în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă că lucrările de refacere a podului de la Dorneşti ar putea fi finalizate pînă în luna septembrie, cel tîrziu la începutul lunii octombrie.

Podul rutier din Dorneşti a fost afectat grav de ultimele inundaţii, unul dintre pilonii de susţinere afundîndu-se cu aproximativ un metru. Ulterior, la cîteva zile, o porţiune a podului a căzut în apele rîului Suceava. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat săptămîna trecută că refacerea podului va costa peste două milioane de euro.

Pe de altă parte, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi a declarat că valoarea pagubelor produse la drumurile naţionale din judeţ se ridică la aproape şapte milioane de euro. Viorel Scutaru a spus că, în urma ultimelor inundaţii, 22 de kilometri de drumuri naţionale au fost avariate, precum şi 22 de poduri şi 18 podeţe. El a spus că finanţarea pentru refacerea acestor obiective va fi asigurată, unele lucrări fiind deja începute, scrie Monitorul de Suceava. (Evenimentul.ro)

12:41
miercuri, 14 iulie 2010
Autor
Bogdan Popescu
  • Primarul Sucevei a declarat ca se va implica activ si in acest an in campania "Toti pentru curatenia orasului".
  • Ion Lungu face apel la populatie sa se protejeze impotriva SARS_COV2
  • Chestionar online pentru prioritatile locuitorilor din Suceava
  • Bugetul municipiului Suceava este de 500 de milioane de lei
  • vezi toate stirile
Gazduit de Administrare Servere