Prima variantă a rutei alternative Suceava-Botoșani a fost inaugurată

Primarul Ion Lungu, viceprimarul Lucian Harșovschi, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur,dar și deputatul PNL Ioan Balan, au participat, miercuri, la deschiderea primei variante din ruta alternative Suceava-Botoșani.

poza
Prima variantă a rutei alternative Suceava-Botoșani a fost inaugurată

“Este un moment important pentru viața orașului nostru. Astăzi inaugurăm o primă variantă din ruta alternativă Suceava – Botoșani. Este vorba de varianta pentru trafic ușor, de 3,5 tone, care merge de aici, de la Podul Unirii, și iese pe strada Mirăuți, la intersecția cu Petru Rareș. Într-un termen de timp rezonabil, un an și cinci luni de când am început aceste lucrări și cu niște costuri destul de mici, de 1,5 milioane de euro, din fonduri proprii, am reușit să facem Podul Unirii și această variantă de 800 de metri, pentru traficul ușor. Începând de astăzi urmează să lucrăm la un podeț pe o lungime de 25 de metri, peste pârâul Cetății, și eu sper ca anul viitor, până la data de 30 iunie să dăm în funcțiune varianta pentru trafic foarte greu. Aceea va fi varianta oficială a acestei rute alternative, care vine de la intersecția străzilor Calea Unirii cu Traian Vuia, pe strada Apeductului. Avem de făcut acest podeț și la fel de important avem de deviat o magistrală de termoficare. În acest sens avem făcut un proiect, deja depus la Guvern, pe Termoficare 2006 – 2020”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.

Gheorghe Flutur , presedintele CJ Suceava, a venit cu ideea ca acest drum să fie extins ulterior până la Cetatea de Scaun:

“Sincer mă bucur și vă felicit, domnule primar, pentru această realizare care e a doua după centura ocolitoare a Sucevei. Această deviere de trafic și scoatere a unei părți din trafic din Suceava mă face să gândesc că sunt șanse să respirăm mai ușor în municipiu, să nu mai fie atât de aglomerat, ceea ce se va întâmpla și datorită acestei variante de ocolire. Este al treilea pod peste râul Suceava, pentru că orașul Suceava este împărțit de acest râu. Dacă punem și podul mare de pe centura ocolitoare sunt patru. Ne gândim la al cincilea cu centura următoare. Înseamnă ceva. Discuțiile pe care le-a avut cu primăria și le avem în continuare sunt să încercăm să deblocăm centrul Sucevei. Una dintre soluții pe care trebuie să le găsim este Cetatea, platoul Cetății. Să putem să legăm de o stradă care să coboare și să ajungă la acest pod. Gândiți-vă la momente de vârf, festivalul medieval și alte evenimente, blochează efectiv centrul orașului și atunci va fi o variantă foarte eficientă de trafic, spun eu. Mă uit în deal și în vale, amenajarea albiei râului Suceava este o prioritate și eu mă bucur că primarul Lungu are un proiect ambițios și pentru asta, pentru că va trebui să punem în siguranță zona și să o facem zonă de agrement. În orice caz, e o investiție foarte, foarte necesară. Va lega orașul de zona industrială și de viitorul parc industrial, pentru că aici, împreună cu primăria, discutăm de un parteneriat în perioada următoare pentru al doilea parc industrial în zona noastră, după cel de la Aeroportul Salcea. Așadar se deschid niște perspective frumoase și mai ales această legătură între Suceava și Botoșani. Plus zona comercială. Sunt foarte multe magazine și ne-ar putea ajuta mai mult acest traseu, să nu mai fie așa de mare aglomerația în centrul Sucevei. Felicitări, domnule primar, și chiar mă bucur că ați avut curajul și ați insistat foarte mult să rezolvați această variantă care va ajuta foarte mult Suceava!”


08:55
miercuri, 16 septembrie 2020

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere