Sprijin pentru refacerea infrastructurii rutiere afectată de inundaţii

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă desfăşurarea, în perioada 1 – 29 iulie 2011, sesiunii pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente Măsurii 322, submăsura d) „Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013.

poza
Sprijin pentru refacerea infrastructurii rutiere afectată de inundaţii

Solicitanţii au la dispoziţie 155,94 milioane de euro pentru investiţii încadrate la submăsura d) a Măsurii 322, mai exact pentru refacerea şi modernizarea drumurilor comunale, podurilor şi podeţelor, afectate de inundaţiile care au avut loc în anul 2010. Aceştia pot primi până la 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru refacerea şi modernizarea infrastructurii rutiere, iar valoarea totală eligibilă a proiectului nu va depăşi 1,5 milioane euro.

Depunerea proiectelor aferente Măsurii 322, submăsura d) se va face la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, zilnic, în intervalul orar 09:00 – 14:00.

Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este vineri, 29 iulie 2011, ora 12:00, conform Anunţului cererii de proiecte pentru Măsura 322 d), poate fi consultat pe pagina de internet www.apdrp.ro.

Pentru a primi finanţare nerambursabilă, solicitantul trebuie să îndeplinească  cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri de finanţare.

Acesta se poate descărca gratuit de pe pagina de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, www.aprdp.ro

12:04
luni, 04 iulie 2011

Taguri

ajutor, inundatii

Autor
Andrei Jităreanu
Gazduit de Administrare Servere