Zonă metropolitană în Municipiul Suceava

Primarul Ion Lungu a amintit de dorinţa sa din campania electorală de a crea o zonă metropolitană în municipiul Suceava. Această doleanţă a edilului local va trece printr-o hotărîre a consiliului local.

poza
Zonă metropolitană în Municipiul Suceava

Localităţile care vor fi invitate să participe la construirea acestei zone metropolitane sunt Moara, Ipoteşti, Salcea, Şcheia, Mitocu Dragomirnei, Pătrăuţi, adresîndu-se la realizarea serviciilor publice, primarul considerînd că toate localităţile în cauză vor colabora sub formă de parteneriat. Zona nu poate fi realizată în conformitate cu legea dat fiind statulul municipiului de rangul 2, dar se poate crea o fundaţie de tip zonă metropolitană care să cuprindă în primul rînd o strategie unică pe dezvoltare urbanistică. Momentan este actualizat planul urbanistic general.

„Cred că este corect să avem strategii comune de dezvoltare urbanistică în ceea ce priveşte asigurarea serviciilor publice şi chiar atragerea de investitori în zonă” menţionează Ion Lungu. Drept exemple din ţară au fost indicate zonele metropolitane din Braşov, Baia Mare. Domnul Lungu crede că un asemenea proiect poate aduce beneficii tuturor localităţilor implicate. Reprezentanţii acestor localităţi vor fi invitaţi la discutarea acestui proiect în vederea posibilei sale implementări.



12:13
miercuri, 24 februarie 2010
Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere