Mirela Adomnicai:" Pe dl Flutur, ca președinte al Consiliului Județean, l-a interesat în acest mandat doar imaginea sa și mai puțin binele sucevenilor"

Va transmitem un comunicat de presa din partea Mirelei Adomnicai , candidat PSD la președintia CJ Suceava

poza
Mirela Adomnicai:" Pe dl Flutur, ca președinte al Consiliului Județean, l-a interesat în acest mandat doar imaginea sa și mai puțin binele sucevenilor"

Am asistat din nou la o inaugurare care n-are nimic de-a face cu interesul sucevenilor, ci cu interesul electoral al președintelui Flutur. Drumul național care traversează Ciocănești și Cirlibaba a fost dat în trafic din primăvara anului trecut. De atunci și nu de acum „acest drum deschide o perspectivă turistică și scurtează cu 100 de kilometri distanța dintre Suceava și granița cu Ungaria”. Singurul efort depus de dl. Flutur pentru concretizarea acestui obiectiv a fost prezența sa de ieri, cu scopul de a bifa o nouă apariție electorală în presa locală.
Dincolo de faptul ca autoritățile au întârziat nejustificat de mult formalitatea recepției lucrării, este jenantă dorința dlui Flutur de a se agăța de orice investiție din județ, indiferent dacă și-a adus sau nu aportul la proiectul respectiv.
Recepția la terminarea lucrărilor (și nu finală, care va fi abia după ce expiră 2 ani de garanție, dar nu-i așa, devansăm în scop electoral și recepția finală dacă trebuie) s-a bucurat de participare primarilor comunelor Ciocănești și Cârlibaba. Dincolo de promovarea electorală a celor doi primari, care nici ei n-au avut vreo contribuție, a fost bine până la urmă. Unul dintre ei a mulțumit și constructorului care, prezent fiind la fata locului, n-a ,,avut nimic de spus". Ce-i drept, el nu candidează. Dar candidează dl Flutur și mă aștept să se prezinte inclusiv la recepția centurii ocolitoare a Sucevei, deși și aceasta a fost dată în trafic în cursul anului trecut, degrevând astfel traficul din municipiu.
Ca prefect, m-a interesat ca lucrările abandonate pe care le-am găsit sa fie finalizate și sucevenii să beneficieze de ele. Ceea ce s-a întâmplat și circulăm pe cele 2 investiții „istorice" încă din 2019.
Pe dl Flutur, ca președinte al Consiliului Județean, l-a interesat în acest mandat doar imaginea sa și mai puțin binele sucevenilor. #Destul! E timpul pentru Suceava!

Mirela Adomnicăi – candidat PSD la președintia CJ Suceava



11:20
marti, 08 septembrie 2020

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere