Vremea in Suceava
0°C
lei
lei
lei
PSD expune motivele pentru care nu au fost ieri să voteze
Ovidiu Milici, vicepreședintele PSD al filialei sucevene, a expus într-o conferință de presă motivele pentru care consilierii pesediști nu s-a prezentat ieri în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean, convocată de președintele Gheorghe Flutur.
Milici a spus că există cel puțin două mari motive pentru care consilierii PSD nu au fost prezenți la vot, un motiv de oridin administrativ și unul de ordin politic.
Din considerente administrative, PSD consideră ședința una ilegală din moment ce a fost anunțată prea târziu și documentația nu a fost dată consilierilor înainte cu 3 zile, așa cum prevede legea pentru ședințele extraordinare de Consiliu Județean.
Al doilea motiv de ordin politic de data aceasta, pentru care consilierii PSD nu au fost prezenți la ședință a fost faptul că aceștia consideră programul PNDI un program electoral al PD-L. Aceștia propun să facă 1 km de drum județean la prețuri duble față de prețul pieței, lucru pe care Ovidiu Milici în consideră inacceptabil.

- Ludovic Orban dezminte că se va suspenda PND
- Ioan Stan:"Ce au făcut guvernanții PNL cu banii alocați pentru PNDL? I-au băut? I-au furat? Pe ce i-au cheltuit?"
- PSD a depus listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților la alegerile parlamentare
- Ioan Stan și Eugen Bejinariu deschid listele PSD Suceava pentru Senat și Camera Deputaților
- vezi toate stirile