Vremea in Suceava
0°C
lei
lei
lei
Autoritate şi responsabilitate, tag-urile liberalilor
Aşa cum era previzibil, recentele Congrese ale liberalilor au dat deplină satisfacţie domnului Antonescu. În Congresul Extraordinar, de vineri, au fost adoptate toate modificările statutare de însuşirea cărora Crin Antonescu îşi condiţionase candidatura pentru un nou mandat la preşedinţia partidului. În aceste condiţii, rezultatul, de a doua zi, de la Congresul ordinar, cele 75% din opţiuni pentru Antonescu şi echipa sa, nu au făcut altceva decât să concretizeze o realitate evidentă: Crin Antonescu este, în acest moment, liderul liberal cel mai credibil ,cu cea mai mare vizibilitate.
Practic, liberalii, puşi în faţa alternativei de a-l pierde pe cel care se arată a fi „locomotiva” partidului, nu au avut altă opţiune şi au acceptat condiţiile impuse de acesta. Sigur, pentru liberali, obişnuiţi cu o oarecare libertate de acţiune individuală în plan public, demersul s-a dovedit a fi unul destul de dureros şi a lăsat multora un gust amar. Privind lucrurile la limită, prin prisma componenţei noului Birou Politic Central, se vede clar că, din acest moment, există, ca legitimitate din partea partidului, o singură voce: aceea a preşedintelui. Aşa înţeleg, în ceea ce mă priveşte, absenţa din echipa lui Crin a unora, precum Ludovic Orban, Teodor Meleşcanu, Renate Weber şi Călin Popescu Tăriceanu, care, până mai ieri erau vectori importanţi de imagine ai partidului.
Mulţi au etichetat demersurile domnului Antonescu ca fiind unele de factură autoritară. Ce-i drept, preşedintele liberal are momente, dar care lider politic important nu le are?, în care lasă o astfel de impresie. Să nu uităm că, încă, mulţi români agreează imaginea liderului autoritar, hotărât, a „tătucului” moştenit din vremuri nu de mult apuse. Într-un fel sau altul, atât Ion Iliescu cât şi Traian Băsescu au mizat pe această imagine şi au reuşit. Eu cred că altele au fost raţiunile care l-au determinat pe Crin Antonescu să aleagă această cale, aproape de „militarizare” a PNL-ului. Este vorba, în opinia mea, de situaţia relativ riscantă în care se află partidul: o dublă opoziţie (parlamentară, faţă de actuala puterea politică, şi doctrinară, faţă de „colegii” social democraţi din opoziţie), o structură organizatorică labilă în raport cu cele ale PD-L şi PSD, un orizont al opţiunilor electoratului de sub 20%. Toate acestea, în condiţiile în care nu este deloc exclusă o înţelegere pragmatică şi cinică între cele două mari partide privind modificarea legii electorale spre un sistem uninominal majoritar, pot anticipa un viitor Parlament fără liberali. În faţa unui astfel de pericol, poate, se justifică măsuri care să aducă partidul „în stare de război” .
Crin Antonescu şi echipa sa au stabilit, la Congres, poziţionarea PNL-ului pentru următori doi ani, până la alegerile locale şi parlamentare din 2012.. Sub acest aspect, preşedintele Antonescu şi-a asumat în totalitate responsabilitatea pentru cea ce va urma. Liberalii încearcă o strategie deloc uşoară: pe de o parte, un război total cu PD-L din dorinţa de a legitima PNL ca fiind singura forţă autentică de dreapta pe scena politică., pe de altă parte, o disociere de social democraţi. Uşor de zis, dar greu de făcut, în condiţiile unui partid aflat în opoziţie (deci, fără pârghiile de tot felul pe care exercitarea puterii ţi le oferă), când singura armă care deocamdată lucrează în favoarea ta este erodarea celor aflaţi la putere într-o perioadă de criză economică pronunţată.
În mod cert, Congresul PNL a arătat un Crin Antonescu responsabilizat şi autoritar, un Crin Antonescu pe placul marii majorităţi a liberalilor care continuă să fie radicalizaţi faţă de Traian Băsescu şi partidul său. Ceea ce a arătat mai puţin Congresul -şi aici cred că a fost un minus, o ocazie ratată- a fost, un Crin Antonescu în măsură să electrizeze masele din afara partidului, un Crin Antonescu deschis, în măsură să propună soluţii şi programe aducătoare de voturi, fără de care obiectivul de 30%, asumat pentru următoarele alegeri, nu este realizabil.
Practic, liberalii, puşi în faţa alternativei de a-l pierde pe cel care se arată a fi „locomotiva” partidului, nu au avut altă opţiune şi au acceptat condiţiile impuse de acesta. Sigur, pentru liberali, obişnuiţi cu o oarecare libertate de acţiune individuală în plan public, demersul s-a dovedit a fi unul destul de dureros şi a lăsat multora un gust amar. Privind lucrurile la limită, prin prisma componenţei noului Birou Politic Central, se vede clar că, din acest moment, există, ca legitimitate din partea partidului, o singură voce: aceea a preşedintelui. Aşa înţeleg, în ceea ce mă priveşte, absenţa din echipa lui Crin a unora, precum Ludovic Orban, Teodor Meleşcanu, Renate Weber şi Călin Popescu Tăriceanu, care, până mai ieri erau vectori importanţi de imagine ai partidului.
Mulţi au etichetat demersurile domnului Antonescu ca fiind unele de factură autoritară. Ce-i drept, preşedintele liberal are momente, dar care lider politic important nu le are?, în care lasă o astfel de impresie. Să nu uităm că, încă, mulţi români agreează imaginea liderului autoritar, hotărât, a „tătucului” moştenit din vremuri nu de mult apuse. Într-un fel sau altul, atât Ion Iliescu cât şi Traian Băsescu au mizat pe această imagine şi au reuşit. Eu cred că altele au fost raţiunile care l-au determinat pe Crin Antonescu să aleagă această cale, aproape de „militarizare” a PNL-ului. Este vorba, în opinia mea, de situaţia relativ riscantă în care se află partidul: o dublă opoziţie (parlamentară, faţă de actuala puterea politică, şi doctrinară, faţă de „colegii” social democraţi din opoziţie), o structură organizatorică labilă în raport cu cele ale PD-L şi PSD, un orizont al opţiunilor electoratului de sub 20%. Toate acestea, în condiţiile în care nu este deloc exclusă o înţelegere pragmatică şi cinică între cele două mari partide privind modificarea legii electorale spre un sistem uninominal majoritar, pot anticipa un viitor Parlament fără liberali. În faţa unui astfel de pericol, poate, se justifică măsuri care să aducă partidul „în stare de război” .
Crin Antonescu şi echipa sa au stabilit, la Congres, poziţionarea PNL-ului pentru următori doi ani, până la alegerile locale şi parlamentare din 2012.. Sub acest aspect, preşedintele Antonescu şi-a asumat în totalitate responsabilitatea pentru cea ce va urma. Liberalii încearcă o strategie deloc uşoară: pe de o parte, un război total cu PD-L din dorinţa de a legitima PNL ca fiind singura forţă autentică de dreapta pe scena politică., pe de altă parte, o disociere de social democraţi. Uşor de zis, dar greu de făcut, în condiţiile unui partid aflat în opoziţie (deci, fără pârghiile de tot felul pe care exercitarea puterii ţi le oferă), când singura armă care deocamdată lucrează în favoarea ta este erodarea celor aflaţi la putere într-o perioadă de criză economică pronunţată.
În mod cert, Congresul PNL a arătat un Crin Antonescu responsabilizat şi autoritar, un Crin Antonescu pe placul marii majorităţi a liberalilor care continuă să fie radicalizaţi faţă de Traian Băsescu şi partidul său. Ceea ce a arătat mai puţin Congresul -şi aici cred că a fost un minus, o ocazie ratată- a fost, un Crin Antonescu în măsură să electrizeze masele din afara partidului, un Crin Antonescu deschis, în măsură să propună soluţii şi programe aducătoare de voturi, fără de care obiectivul de 30%, asumat pentru următoarele alegeri, nu este realizabil.
- Vin domnesc? Nu, Vin săsesc!
- Un an de „Hai în Bucovina”
- Președintele, vizita de lucru și clusterul
- De ce bat clopotele, Gheorghiță?
- vezi toate stirile