Dumbrăvenii, sub zodia lui Eminescu

Ca în fiecare an de patru încoace, comuna Dumbrăveni va fi în sărbătoare a spiritului poetului nepereche, sâmbătă şi duminică toată suflarea localităţii fiind aşteptată la Festivalul literar „Mihai Eminescu”.

A patra ediţie consecutivă a unei bijuterii de eveniment, care s-a bucurat, de-a lungul existenţei, de invitaţi unul şi unul, de la Răzvan Theodorescu, la Adrian Păunescu sau Fănuş Neagu, nu e puţin lucru, în vremuri ca ale noastre.

Organizator: acelaşi Consiliu Local Dumbrăveni, iar creierul şi inima evenimentului: acelaşi neobosit primar Ioan Pavăl, alături de „veşnic tânărul şi fericele” secretar al Primăriei, Mihai Chiriac.

Manifestarea, doldora de invitaţi de marcă, va prilejui inaugurarea Centrului de studii „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, for ce are la temelie „Caietele” marelui poet, editate de academie, sub supravegherea acad. Eugen Simion.

Sunt aşteptaţi, aşadar, să vină la festival rezonatori de colecţie ai operei eminesciene, nume notorii din România, Ucraina şi Moldova, de la poeţi şi critici literari, până la artişti plastici, iremediabil îndrăgostiţi de slova Poetului, ca Eugen Simion, Vasile Tărâţeanu, Iurie Levcic, acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija, acad. Alexandru Surdu (şeful Secţiei Filosofie şi Teologie al Academiei Române), Theodor Codreanu (Iaşi),  Viorel Dinescu (Galaţi), Alexandru Dobrescu (Iaşi), Ion Filipciuc, Ion Beldeanu, Ion Cozmei, Mihai Pânzaru  PIM.

18:59
miercuri, 15 iunie 2011
Autor
Mugur Geu
Gazduit de Administrare Servere