Novecento vine la Fierărie

Surpriza din această săptămînă în domeniul teatrului este spectacolul 1900, pus în scenă de Teatrul Joint.

De 1 iunie 2010, Teatrul Joint, originar din Bucureşti, prezintă varianta adaptată a romanului lui Alessandro Baricco, 1900. Ora la care este programat spectacolul este 20.00 iar preţul biletului este de 14 lei. Spectacolul este unul inedit, adaptarea fiind realizată de Marius Chivu, el făcînd parte şi din distribuţia piesei. Regia este semnată de Ciprian Cristea.

 

ALESSANDRO BARICCO (născut în 1958 la Torino) este unul dintre cei mai importanţi scriitori italieni de azi. A obţinut licenţa în filozofie cu o lucrare condusă de Gianni Vatimo. Îndrăgostit de muzică, a început prin a scrie cronici muzicale, dar notorietatea i-au adus-o scrierile literare, şi în primul rînd monologul Novecento (1994, trad. rom.)

 

MARIUS CHIVU are 30 de ani, estedoctorand în litere şi prezintă la TVR emisiunea „Citeşte şi dă mai departe“. A tradus volumul de poezie Melancolica moarte a Băiatului-stridie de Tim Burton (Humanitas, 2009), a iniţiat şi coordonat volumul caritabil Cartea cu bunici (Humanitas, 2007) şi mai are pe listă cîteva cărţi pe care le-a avut în grijă pentru apariţie.

 

"1900? Un an, dar şi un nume, numele celui născut şi crescut pe un transatlantic, pianistul care nu a coborît niciodată pe pămînt. Legenda celui care dacă vrea cîntă jazz sau dacă vrea cîntă 10 jazzuri la un loc. Legenda celui care cîntă cu marea, legenda lui 1900. Povestea pe care eu, Tim Tooney, trompetistul, prietenul lui cel mai bun, v-o povestesc astazi. Eu am pierdut tot în viaţă, dar povestea asta, povestea lui Danny Boodman T.D. Lemon 1900 e tot ce mi-a rămas. Mi-a făcut-o cadou mie, ultima dată cand l-am vazut.  Mi-a făcut-o cadou stînd cu fundul pe o bombă, o bombă pe bune. Pămîntul e un vapor prea mare pentru el, aşadar n-a coborît niciodata pe uscat. Vaporul e micul lui pămînt plutitor. Aici începe şi se sfîrşeşte lumea. Cartea aceasta e un micro-roman, un poem sau doar o fermecătoare improvizaţie pentru pian şi trompetă, o parabolă (lumea-vapor, omul-calator)”.



20:27
luni, 31 mai 2010

Taguri

1900, La Fierarie, Marius Chivu, Teatrul Joint, teatru

Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere