Vremea in Suceava
0°C
lei
lei
lei
Obligaţiunile municipale, transformate în credit pe 19 ani
Ion Lungu s-a întâlnit cu directorii pe operaţiuni financiare şi strategie al Komunalkredit, pentru a discuta despre posibilitatea transformării obligaţiunilor municipale într-un credit pe termen lung.
Obligaţiunile municipale, transformate în credit pe 19 ani | (f) Bogdan Popescu | Newsme.ro
Potrivit lui Ion Lungu, reprezentanţii Komunalkredit au oferit "lumină verde" pentru a transforma obligaţiunile municipale într-un credit pe termen lung, de 19 ani, cu o perioadă de graţie de patru ani. Începând cu 2014 va avea loc prima rambursare.
"România are probleme de credibilitate. Propunerea noastră a fost foarte binevenită de conducerea Komunalkredit", a declarat Ion Lungu.
"Urmează ca noi să ne adresăm comisiei naţionale de împrumuturi de la Ministerul de Finanţe. Până la 31 martie 2011, trebuie să avem îndeplinite toate documentele cerute, să fie prezentată la bancă şi să continuăm această finanţare", a mai specificat primarul Sucevei.
Acest credit reprezintă cea mai mare finanţare în care Primăria Suceava s-a angajat după Revoluţie. Din suma de 500 de miliarde de lei vechi, au mai rămas de cheltuit 180 de miliarde, bani care vor fi folosiţi pentru finalizarea proiectelor europene, dar şi pentru demararea unor noi proiecte din Programul Operaţional Regional.
12:35
miercuri, 24 noiembrie 2010
miercuri, 24 noiembrie 2010
Taguri
Ion Lungu, Komunalkredit, Primaria Suceava, credit, obligatiuni municipale
Autor
Bogdan Popescu
Bogdan Popescu
- 22 din cei 23 de aleși locali au depus jurământul
- Lucian Harșovschi și Teodora Munteanu au fost aleși viceprimari ai Sucevei
- Cătălin Coman a preluat oficial al treilea mandat de primar al municipiului Fălticeni
- Ion Lungu cere respectarea măsurilor sanitare și amenzi acolo unde acestea sunt sfidate
- vezi toate stirile