Parlamentarii revin la muncă. Priorităţi: bugetul, revizuirea Constituţiei şi legea educaţiei

Aleşii se întorc de luni în noua sesiune parlamentară. Legea educaţiei, a pensiilor şi revizuirea Constituţiei se numără printre priorităţile Parlamentului în acest an. Întâietate are, însă, bugetul pe 2010, aflat în mare întârziere.

poza
Parlamentarii revin la muncă. Priorităţi: bugetul, revizuirea Constituţiei şi legea educaţiei

Deputaţii şi senatorii se întorc la muncă, chiar din primele zile ale noului an. Astfel, Birourile permanente reunite ale Parlamentului se întrunesc marţi pentru a lua în discuţie proiectul bugetului de stat pentru anul 2010.



Discuţiile în plen vor începe pe 11 ianuarie. Între 4 şi 7 ianuarie parlamentarii vor depune amendamentele la proiectul de buget, iar în perioada 7-10 ianuarie comisiile de buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor vor elabora rapoartele la proiectul bugetului de stat şi la cel al asigurărilor sociale. Aleşii vor trebui să trebui să dea ţării un buget până pe 14 ianuarie. De altfel, bugetul este condiţiă esenţială ca să primim următoarea tranşă de la FMI.


Tot în această lună, senatorii şi deputaţii trebuie să adopte în regim de urgenţă proiectul legii responsabilităţii fiscale, care a fost trimisă deja în Parlament, cu solicitarea unei proceduri de urgenţă.

Camera Deputaţilor şi Senatul trebuie să finalizeze şi legea educaţiei, pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea. Dacă ea nu va fi promulgată la timp, nu va putea fi aplicată în anul şcolar 2010-2011.



Şi revizuirea Constituţiei ar trebui să se numere printre priorităţile aleşilor. În principal, trebuie operată modificarea votată la referendum: un parlament cu o singură cameră şi cu maximum 300 de parlamentari.

Antena 3



22:54
duminica, 03 ianuarie 2010

Taguri

FMI, buget, parlament

Autor
Dan Maxim
Gazduit de Administrare Servere