PRM vrea o colaborare condiţionată cu PSD

Aminteam recent de declaraţia preşedintelui PSD Cătălin Nechifor prin care invita partidele politice "democratice" la consultări. Preşedintele PRM Suceava Gheorghe Acatrinei se arată interesat de o viitoare colaborare între cele două partide politice, dar asta s-ar putea face doar în anumite condiţii.

poza
PRM vrea o colaborare condiţionată cu PSD

Gheorghe Acatrinei a declarat că PRM Suceava este dispus să colaboreze cu orice partid care apără interesele oamenilor şi a ţării, indiferent de orientare.

 

"Nu vom colabora niciodată cu forţe politice care sunt ostile ţării şi care continuă procesele de dămîrare din punct de vedere social, economic, cultural."
Gheorghe Acatrinei

 

 

 

 

 

Gheorghe Acatrinei plănuieşte de mai mult timp o înţelegere cu organizaţii judeţene pentru anumite funcţii importante din judeţ în ce priveşte administraţia locală. "Dacă vrem să cucerim primăria Sucevei sau conducerea judeţului, susţinem un om dintr-un partid, o persoană care are calităţile necesare conducerii. Dar acesta trebuie să fie susţinut de toate formaţiunile politice din colaborare."

Potrivit spuselor sale, partidul care prezintă candidatul cel mai competent va fi cel care îl va propune la alegeri. Desigur, dînsul a mai adăugat că în asemenea relaţii cuvîntul dat este unul foarte important. "Dacă în 2004 noi am susţinut candidatura domnului Mârza, dînsul ne-a promis că ne va susţine în 2008, fapt care nu s-a întîmplat." În ciuda faptului că s-au ars odată cu o asemenea colaborare, membrii PRM se arată destul de deschişi la discuţii cu actuala organizaţie judeţeană PSD.



16:48
joi, 20 mai 2010
Autor
Bogdan Popescu
Gazduit de Administrare Servere