Costache Gabriel: Sucevenii vor avea un salariu minim la nivel european!

Comisia Europeană propune o nouă directivă europeană ce are în vedere instituirea un cadru legal în baza căruia fiecare stat membru să stabilească un salariu minim echitabil, conform condițiilor specifice ale fiecărei țări din UE. Petiția depusă de PES activists România în luna ianuarie 2020 prin campania națională privind introducere salariului minim la nivel european, susținută activ de europarlamentarul Victor Negrescu, partenerii sociali, cât și de sute de suceveni, care a avut ca menire să sprijine eforturile socialistilor europeni pentru introducerea salariului minim european, a obținut rezultate.

poza
Costache Gabriel: Sucevenii vor avea un salariu minim la nivel european!
“Sunt bucuros că suntem tot mai aproape de realizarea acestui deziderat și pot spune, astăzi, că în mod cert vom avea un salariu minim la nivel european. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut în această privință, în mod special partenerilor sociali și miilor de persoane care au semnat petiția inițiată de noi și care a fost depusă la Parlamentul European.” declară europarlamentarul Victor Negrescu
„Efortul depus alături de colegii mei din #PESactivistsSuceava și încurajat de sute de suceveni care au semnat demersului nostru privind reducere riscului de dercalaj salarial pe o piaţă a muncii fără frontiere și cu foarte grave probleme privind lipsa forței de muncă a fost auzit …. sucevenii vor avea un salariu minim la nivel european! Este timpul ca munca decentă şi salariul pe măsură să fie o normalitate pentru #suceveni, la fel ca orice angajat din Uniunea Europeană.” declară Gabriel Costache, coordonatorul structurii europene PES activists Suceava
Propunerea are şi rolul de a contribui la protejarea angajatorilor care asigură salarii decente lucrătorilor, prin garantarea concurenţei loiale.
“Să nu uităm că prin eforturile stângii europene, noua Comisie Europeană s-a angajat să introducă salariul minim european, în ciuda faptului că dreapta acţionează, în continuare, în defavoarea acestui deziderat si nu protejează angajatorii care asigură salarii decente lucrătorilor, prin garantarea concurenţei loiale, sprijinindu-i pe cei afectaţi de criza provocată de pandemie.
Consecinţele crizei economice declanşate de noul COVID-19, creşterea şomajului şi nesiguranţa locurilor de muncă, impun necesitatea rezolvării cât mai rapide a problemelor privind politica salarială" adaugă Gabriel Costache



16:20
joi, 29 octombrie 2020

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere