Ilie şi Râmbu, ameninţaţi cu rămânerea pe drumuri

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Vasile Ilie şi directorul Spitalului Judeţean Suceava Vasile Râmbu au fost traşi de urechi de conducerea PD-L Suceava şi ameninţaţi cu retragerea sprijinului politic în cazul în care aceştia mai continuă susţinerea proiectului privind construirea în curtea spitalului a unui bloc de locuinţe pentru medici.

Mesajul le-a fost transmis celor doi de secretarul general al PD-L Suceava, deputatul Ioan Bălan. Acesta a menţionat că cei doi se abat de la normele susţinute de partid democrat-liberal referitoare la această temă.

Avertismentul vine după ce un proiect de hotărâre de consiliu judeţean a fost întocmit în acest scop, dar retras de pe ordinea de zi a Consiliului de preşedintele Gheorghe Flutur. Tema spaţiului verde din jurul spitalului revine, după ce un alt proiect mai vechi, prevedea construirea aici a unui magazin în schimbul ridicării unei noi aripi a spitalului.

Bălan a atras atenţia că PD-L s-a opus şi acelui proiect şi se opune şi acestuia. „Dacă nu am fost de acord la vremea respectivă vă anunţ că nici acum nu suntem de acord şi cât timp PD-L va fi la conducerea Consiliului Judeţean nu se vor realiza la Spital decât unităţi strict medicale. Dacă Vasile Rîmbu va mai continua pe linia asta cu declaraţiile, nu va mai avea susţinerea PD-L la conducerea Spitalului Judeţean Suceava”, a declarat Bălan.



14:11
marti, 21 iulie 2009

Taguri

Gheorghe Flutur, Ioan Balan, Vasile Ilie, Vasile Rimbu

Autor
Tim Tim
Gazduit de Administrare Servere