Halucinaţie nevrotică.Criză de adevăruri.Recesiunea unor amnezii reciclate de noiembrie.

În toate campaniile electorale ce se desfăşoară în România, de douăzeci de ani încoace, se fac şi se oferă „dezvăluiri fără precedent în analele istoriei”.

 

Milioane de români nici nu mai respiră, cu ochii lipiţi de ecranele de unde curg adevărurile în valuri, cu telecomanda sudată de braţele muiate de excesul de bere. Capitole misterioase din biografia candidaţilor sînt oferite spre devorare şi, de cele mai multe ori, spre intoxicarea disperată a unui candidat sau a altuia. Aflăm cît este de potent un candidat şi cîte amante are la secret sau la vedere, cine a fost la Moscova să studieze sau să trădeze, cine e suspectat de spionaj în favoarea altei ţări sau chiar spion cu acte în regulă şi mare trădător de ţară şi neam, cu vechime în branşă. Ipoteze şoptite pe la colţuri, strigate pe la televiziuni obsedant şi isteric, într-un sevraj nevrotic cu tente de pelerinaj ritualic – solemn – îngrijorător, dar care capătă dimensiuni apocaliptice doar acum, în această scurtă şi senzaţională campanie electorală. O demenţă fratricidă care întunecă minţile şi lasă „tranşee”, traume în mentalul colectiv.

 

Aflăm cît de primitivi, de cruzi şi de sîngeroşi sînt unii candidaţi şi cum de îi mai poate răbda pămîntul pe ei aşa de păcătoşi şi de nenorociţi cum sînt, şi, mai ales cum pot ei avea acest mizerabil tupeu şi cruntă obrăznicie să mai şi candideze la cea mai mare demnitate în stat ! Trafic de arme, colaboraţionism cu călăii, derapaje conjugale, complicităţi stranii la aproape toate ticăloşiile unei societăţi bolnave, furt, jaf, delapidare, poliţie politică, extorcări şi şantaje. Alte şi alte acuzaţii se succed spectaculos în cascadă pentru a şlefui cea mai aspră şi diabolică faţă a fiinţei umane numită candidat sau staff sau familie. Toate, sau aproape toate păcatele lumii, în ograda unui candidat. De multe ori aceste adevăruri sînt ştiute, consacrate în manuale, asumate în mod public sau tacit, dar acum ele sînt  din nou scoase la lumină şi pompate cu sîngele tulbure al urii ideologice. Adevăruri îmbătrînite, între dosare mulse şi „smotocite” de zeci de ani, capătă brusc şi amnezic proporţiile unui nou cataclism, chipurile ascuns de autorităţi si de cercuri oculte, transplantate de pe emoţiile noastre tragice ce poartă în ele un nepieritor instinct de canibali. Repet, pentru a sublinia, că trăim cea mai anacronică, intolerantă, lipsită de substanţă şi otrăvită campanie electorală din ultimii ani ai României bezmeticite de după 1989. o campanie răstignită pe trocuri mizerabile, acuzaţii fără precedent care nu vor produce, aşa cum nu au produs nici precedentele, efecte juridice reale.

 

Un coşmar lucrat şi dozat de păpuşari specializaţi, cu cinismul aferent, în doze homeopatice. Ar fi interesant de văzut ce s-ar întîmpla dacă în Codul Penal s-ar prevedea, într-un capitol special, ca minciunile din campanie la adresa unor contracandidaţi - ce pot, în fond, distruge cariere, familii, vieţi -  calomniile, scenariile gratuite, instigările la măcel, instigările la linşaj, etc, s-ar pedepsi cu 5-10 ani de temniţă, în funcţie de circumstanţe! Cu siguranţă i-ar mai potoli şi i-ar mai responsabiliza şi, poate, i-ar mai ţine pe acasă şi cu banii în buzunar... În fond, de ce poţi să fii un asasin respectabil nepedepsit în campania electorală, iar pentru aceleaşi fapte, după campanie, trebuie să îţi toceşti nervii şi agoniseala în procese interminabile, cu cete de  avocaţi în jurul tău? În aceste vremuri grele, ne canibalizăm şi copiii şi idolii şi părinţii (mai ales cei ideologici), cu o asemenea furie, încît nici nu ne dăm seama că după 6 decembrie trebuie să ne mai privim în oglindă, să mergem pe stradă, să ne iubim altfel aceiaşi copii, părinţi şi idoli canibalizaţi, să funcţionăm ca un uriaş complex viu cu probleme grave de sănătate mintală. Aleşii se vor revedea în Parlament, la guvern, la nenumăratele sindrofii mondene, oriunde vrei şi oriunde nu vrei şi poate omul acela schimonosit de ură, ascuns ieri printre nervi şi artere, va avea un firav sentiment de jenă, de ruşine, de remuşcare. Un copleşitor şi dezolant sentiment abscons şi de regret că, fără să vrea sau cu misiune de la partid, luat de val, a fost un zombie prefăcut şi un cimpanzeu metamorfozat în leu-paraleu păduchios. Adevărurile de campanie sînt adevăruri speciale – cu termen de valabilitate scurt. Adevăruri volatile care sînt absorbite de sistem, într-o nefericită şi oscilantă întoarcere la ipocrizia suverană a lui homo politicus, unde ideile sînt, din păcate, doar fumigene viu colorate sau grenade defensive în mîinile unor soldaţi fugiţi din azilele incendiate de război. O stare de hipnoză frîntă, îndoliată, în care realitatea este privită şi percepută ca printr-un ocheam inversat, cînd, încet-încet, se sting reflectoarele, înceteză tobele şi fanfarele, se spală ţambalul de sînge, iar scenariştii acestor telenovele tragice obosesc puţin şi se retrag să îşi numere arginţii în aşteptarea altor comenzi, mai romantice, şi cu un profund iz non-fiction. Marea dramă este că oamenii care „supravieţuiesc” acestor adevăruri, traficate pe sticlă pînă la alienarea totală, sînt mai puţin volatili, ei rămîn să refacă şi să se refacă după aceste atacuri cu baionetele fierte în venin. Şi să depună mărturie. Într-un mare proces al evoluţiei sănătoase a fiinţei de la o eră geologică la alta. Supliciu şi reziduu mental creat şi întreţinut, timp de mai bine de douăzeci de ani, care, acum, ca un mutant, lucrează la monstruleţi de vodevil.

Post scriptum – Nu am dat nume în acest scurt comentariu, pentru că sînt un om bun la suflet şi vreau să îi scutesc, pînă duminică noaptea, pe mercenarii internauţi, ce stau pitiţi dar viteji după monitoare şi pseudonime, de spume la gure şi scene de delirium tremens inutile. Dar vă asigur că am făcut referire la toţi cei implicaţi în acest război, cu un uşor lirism protector şi retorică serioasă pentru cei din linia întîi care se bucură de circumstanţe atenuante la metru cub.

Ioan Manole