Victoria milioanelor de înfrîngeri

Viitorul este o catastrofă, iar trecutul este o povară  mai grea decît moartea şi non-identitatea. Anul ce vine va fi un an teribil de greu şi lipsit de speranţă. Mai greu parcă decît toţi ceilalţi la un loc, pentru că vine pe un fond de oboseală cronică. 2010 va fi un teritoriu plin de craterele fumegînde ale urii şi ale unui război civil amînat. Aici vom ajunge cu siguranţă şi chiar foarte repede, aşa pe furiş, dacă nu încetăm a ne mai măcelări.  Chiar dacă se pregătesc cele mai nepopulare şi mai dure măsuri posibile din ultimii douăzeci de ani, miza este atît de mare încît nimeni nu mai ţine cont de nimic. Victoria se compune din milioane de înfrîngeri. Din dezamăgirile şi frustrările celor ce au căzut sau s-au abţinut. Cei care, constant, au ignorat taberele aflate în conflict violent. Şi au dorit să se „ţină” necontaminaţi. O vocaţie malefică a autodistrugerii ce lucrează tăcut în fibra noastră. Vom vota, din nou, după douăzeci de ani blestemaţi, nefericiţi şi ipohondri, din instinct. Din inerţia aceea care trimite pumnul sau măciuca în bărbia adversarului, împrăştiindu-l pe trotuare. Vom vota sub cenuşa toxică a acestor devastatoare manipulări, foarte apropiaţi de orbire şi destul de departe de luciditate. Vom vota într-o ţară fără repere, radicalizată pînă la delir şi chiar pînă la demenţă. Vom vota, trist şi rece, fără alternative serioase ce ne-ar  mai putea salva, îndîrjiţi şi bolnavi de ură. Se vor ciocni, sau noi vom ciocni, două continente lipsite de orice nuanţă a toleranţei. Se spune că la înţelegere, respect şi toleranţă se ajunge prin educaţie şi cultură. Nu prin asceză. Sîntem mult prea cosmopoliţi şi tragic de orgolioşi ca să apelăm la asceză. Şi nici nu sîntem un popor de călugări. Dacă sîntem intoleranţi, aşa cum se vede la prima citire, nu am trecut deloc prin educaţie şi cultură. Sîntem, în fond, prin extindere, primitivi şi brutali. Nu am cunoscut aceste „privilegii”. Sartre spunea că toleranţa „se face”, nu este pur şi simplu. Se cultivă. Se transformă şi ne transformă. Un fel de metamorfoză care lucrează asupra noastră prin atmosfera ceţoasă a mediului. Dacă vom trăi într-un trib de canibali, după ce ne-am rupt de normele şi constrîngerile citadinului, vom deveni, inevitabil, încet şi sigur, canibali, şi vom face din acest comportament o virtute supremă, anihilindu-ne celelate deprinderi. Aţi văzut vreodată cum arată bătrînii abandonaţi prin azile şi cîtă putere mai au ei în irişii decoloraţi de suferinţă şi cîtă poftă de viaţă în labirinturile îngălbenite, încreţite, contorsionate ale pielii de pe obraji, gît sau braţe? Aşa arată şi obrazul României privit de departe de către alţii. Într-un scaun rulant, lipsită de reacţii şi pulverizată de minciună şi fatală trădare. Aşa arată ţara pe care o ducem în cîrcă. Şi pe care o violează, o posedă şi o manipulează cete de cobai cu spume la gură şi ochii injectaţi cu terebentină. Iată ce spunea zilele trecute Deutche Welle referindu-se la situaţia electorală din România: „Se ridică întrebări de ordin tehnic, politic şi penal. Mai periculoase decît discreditarea evidentă a preşedintelui sînt implicaţiile morale, penale şi politice ale acestei foarte probabile tentative ordinare de manipulare...” (Nu săriţi ca arşi! Exprim doar o îndoială, într-o ţară care nu a cunoscut nici un adevăr esenţial pe deplin de la Cuza încoace). „ ... pentru că televiziunile şi ziarele care au colaborat la producţia „fabricii de împachetat fum” şi-au încălcat atît de manifest deontologia încît s-au descalificat complet. A difuza fără verificare imagini incendiare în loc să abordezi grijile reale ale electoratului, ţine, în cazul cel mai fericit, de jurnalism de pistolari.”.

Votăm  într-o lume bolnavă, în care toate s-au tulburat, s-au contorsionat şi s-au întors cu fundul în sus, unde moderatorii televiziunilor româneşti (aproape toate, inclusiv cea plătită generos din banii publici – TVR, cu o notă mare pentru echilibru PRO TV-ului) au devenit nişte călăi care îşi execută în direct invitaţii la dezbateri. Invitaţi pe care doar ar fi trebuit să îi arbitreze. A instiga zi de zi şi noapte de noapte la linşaj public înseamnă a nu mai putea crede în salvare. Procurori, judecători, avocaţi şi călăi în acelaşi timp, aceşti super-orgolioşi moderatori ai zilelor noastre, aroganţi şi cu siguranţă aproape de divinizare, scriu cu sîngele negru al trădării pe memoria colectivă, sentinţe absurde. Sentinţele unor mercenari care ucid şi copiii în faşă. Le-aş recomanda celor care mai ţin la sănătatea lor mintală să „decupeze” aceste luni de delir mediatic şi să realizeze o „arcadă” sau „o voltă” peste acest coşmar. Ca să se mai poată apăra în viitor. Să se imunizeze. Avem nevoie urgentă şi de anticorpii nebuniei. Nu cereţi stil, nobleţe, eleganţă, inspiraţie, altruism şi onestitate de la aceştia. Ei nu au aşa ceva şi nu vor avea. Au doar un crunt instinct de animale feroce care vor să supravieţuiască într-un egoism patologic. La noi, acum, grandioasă este doar mizeria, mlaştina şi falia dintre ceea ce sîntem şi ceea ce vom ajunge mîine. România este o ţară blocată, prăbuşită şi, se pare, aceasta nu interesează pe nimeni. Nu aprindeţi şi nu stingeţi lumina. Orice scînteie poate produce o explozie năucitoare.