NEWS
14:44 1.262 suceveni s-au vaccinat joi împotriva Covid-19
18:47
vineri, 30 iulie 2010
Directorul ACET, ing. Ştefan Groza, a anunţat că marţi, 03.08.2010, începînd cu ora 07.30, se sistează prestarea serviciului de alimentare cu apă potabilă în mai multe zone ale municipiului Suceava în scopul executării unor lucrări care fac parte din programul de reabilitare a sistemului public de alimentare cu apă din municipiul Suceava.
18:03
joi, 29 iulie 2010
Joi, în şedinţa ordinară a consiliului local, a fost aprobată hotărîrea privind aprobarea închirierii imobilului de pe strada Aleea Trandafirilor nr. 4, fosta locaţie a grădiniţei Aşchiuţă. Ion Lungu a declarat că în acel spaţiu nu se îndeplineau măsurile sanitare pentru desfăşurarea activităţii educaţionale.
17:30
miercuri, 28 iulie 2010
În ciuda faptului că TERMICA a reuşit deja să achiziţioneze o cantitate importantă de cărbune pentru iarna 2010-2011, dar se confruntă cu problema transportului.
16:40
miercuri, 28 iulie 2010
În vederea susţinerii sportului de performanţă, echipa locală de handbal, CS Universitatea Suceava a primit marţi încă un milliard de lei vechi din partea Primăriei Sucevene.
16:30
miercuri, 28 iulie 2010
Primăria a intrat în posesia a 15 hectare de teren de la Staţiunea de Cercetări Agricole, acestea fiind folosite pentru amenajarea unui cimitir în cartierul Iţcani şi construirea unei săli polivalentă în zona Tătăraşi.
15:11
marti, 27 iulie 2010
Tîrgul se încadrează în programul manifestărilor organizate de Secţia de Etnografie, cu scopul de a promova meşteşugurile tradiţionale, un prilej de afirmare a valorilor legate de tradiţia şi moştenirea culturală romînească. Pentru a facilita accesul sucevenilor iubitori de meşteşuguri populare, Primăria va oferi maxi-taxi-uri către Muzeul Satului Bucovinean.
14:46
marti, 27 iulie 2010
În urma licitaţiei electronice realizate săptămîna trecută de Primăria Suceava pentru repararea şi întreţinerea străzilor din municipiul Suceava în următorul an, firmelor cîştigătoare au fost SUCT şi FLORCONSTRUCT.
13:44
marti, 27 iulie 2010

Edilul şef Ion Lungu s-a declarat numulţumit de modul haotic în care se desfăşoară lucrările la străzile din municipiu. În urma unei analize făcute în comandamentul ISPA de marţi, primarul Lungu a ajuns la concluzia că multe străzi sunt ca după potop, enumerînd Zamca, Mărăşeşti, Gheorghe Doja, Mirăuţi. În plus, firmele vor fi supravegheate cu atenţie, urmînd a fi penalizate la orice abatere.

10:56
marti, 27 iulie 2010
Ieri, în jurul orei 19.37, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă  „Bucovina” al judeţului Suceava a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112 că, în urma ploilor torenţiale, s-a produs o viitură pe rîul Suceava, pe raza localităţii Paltin, comuna Brodina, care a surprins doi minori ce se aflau la pescuit.
Unul din cei doi copii,în vîrstă de 7 ani se presupune că a fost luat de viitură, iar cel de-al doilea, în vîrstă de 13 ani, a rămas izolat pe un grind în albia rîului
19:41
sambata, 24 iulie 2010
Gheorghe Flutur s-a declarat mulţumit de stadiul investiţiei de  de 4,36 milioane de euro, demarate pe 18 iunie în Moara.
16:07
vineri, 23 iulie 2010
În contul pentru sinistraţi deschis de Prefectură s-au adunat 84.372,45 lei. Suma de bani strînsă în acest cont va fi cheltuită cu aprobarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Credeți că guvernul Cîțu va rămâne la putere până în anul 2022?


Gazduit de Administrare Servere