Vin domnesc? Nu, Vin săsesc!

Revin, așa cum am promis în comentariul precedent, asupra unuia dintre momentele care s-au dorit a fi importante, chiar definitorii, în recent încheiatul „Festival Internațional Ștefanian”. Observam, atunci, un anume mimetism față de desfășurările de la Alba Iulia, de 1 Decembrie. Nu numai primirea mesajelor din ctitoriile ștefaniene se încadrează aici, ci și lansarea „Vinului Domnesc Cetatea Sucevei”. Să mă explic.

 

 Vinul ales de cei de la Alba Carolina să-i reprezinte este un Riesling de Rhin, produs de Cramele Jidvei. Alegerea acestuia a fost, probabil, motivată de apropierea (doar 60 de km) dintre Alba Iulia și culturile celor de la Jidvei, dar și de faptul că este un soi de vin cu o anume tipicitate, destul de rar cultivat în România (adus din Germania – așa cum îi spune și numele –, destul de recent, după atacul devastator al filoxerei asupra culturilor de viță de vie). 

 

Se pare că domnul Hava a avut o premoniție. Nu au trecut nici doi ani și, iată, ideea cu lansarea unui „vin al cetății” a fost copiată și de sucevenii noștri. Nu ar fi un lucru rău dacă inițiatorii ar fi dat dovadă de un minim discernământ și s-ar fi documentat – cât de cât –  asupra culturii viei și producerii vinului pe vremea lui Ștefan cel Mare (că doar lansarea s-a dorit a fi parte din „Festivalul Internațional Ștefanian”). Ți-ai găsit! Trăim în vremea iluștrilor yesmeni care știu doar să dea cu „copy paste”. Am aflat (și am și verificat, având în crama personală câteva sticle de „Vinul Cetății Alba Carolina”), cu uluire, că „Vinul Domnesc Cetatea Sucevei” este tot Riesling de Rhin, de la Jidvei. Practic, unul și același  vin. Până și modalitatea de ambalare și prezentare este aceeași. Noaptea minții!  

 

Și, pentru ca vinovații să își da seama de dimensiunea rateului și a propriei nepriceperi, îi invit să citească volumul „Metamorfozele vinului. Legende și povestiri despre vița de vie și despre vin”, scrisă de academicianul Gherasim Constantinescu, împreună cu Adrian Alexandru Heraru. (Editura Nicolescu, 2005, ISBN -0). Vor găsi acolo, două povestiri legate direct de Măria Sa, Ștefan Vodă, care le-ar fi putut da sugestii îndreptățite pentru alegerea „Vinului Domnesc Cetatea Sucevei”. Să vadă și dumnealor ce au ratat. Aveți mai jos două povești și două soluții care s-ar fi putut dovedi câștigătoare.

 

Prima Poveste. Despre Băbeasca Neagră.

 

Legenda spune că soiul Băbeasca Neagră și-a primit denumirea de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Într-o toamnă, pe vremea culesului viei, Domnitorul a pornit prin țară alături de garda sa personală. Într-o seară, mai marele gărzilor i-a dat voie unuia dintre ostași, pe nume Răzvan, care era din Nicorești, să meargă să-și vadă iubita, cu condiția ca la revărsatul zorilor să fie înapoi. Pe drumul de întoarcere, Răzvan a fost oprit de o bătrânică, care i-a oferit un pahar cu vin în amintirea fiului său, ucis de turci. Neputând să întârzie, Răzvan a refuzat, dar bătrânica a insistat să-i dea două ploști cu vin, să le ducă și celorlalți ostași. Răzvan a ajuns înapoi în tabără în zorii zilei, dar Ștefan cel Mare a remarcat că lipsise toată noaptea. Povestindu-i de ce plecase și pentru a-l îmbuna pe domn, Răzvan i-a oferit niște vin de Nicorești, din cel pe care-l primise. Vinul i-a plăcut de îndată domnului și, aflând că a fost trimis de o bătrână din Nicorești, a zis: „Păi, atunci să-i zicem Băbească de Nicorești și să mai golim o cupă!” Și de atunci, vinul poartă numele Băbească. 

 

Prima soluție. Băbeasca neagră de Nicorești sau Rara neagră de Purcari.

 

 

A doua poveste. Grasa de Cotnari.

Se pare că, după bătălia de la Baia, regele Ungariei Matei Corvin l-a invitat pe domnul Ștefan cel Mare în vizită la Alba-Iulia. Pentru că domnul Moldovei prețuia foarte mult pacea cu vecinii, acesta i-a dus în dar regelui ungar un frumos cal din vestita sa herghelie de la Hârlău. Matei Corvin a primit cu mare bucurie darul și a întins mese îmbelșugate spre a cinsti sosirea domnului Moldovei, cu bucate gustoase stropite cu cele mai alese vinuri din podgoriile de la Alba-Iulia, cunoscută drept Țara Vinului, precum și cu vinuri de Tokay. Lui Ștefan cel Mare i-a plăcut nespus de mult soiul numit Șom-Furmint, soi local, din podgoriile Alba-Iulia. Gândindu-se că pe dealurile Cotnarilor aceste soiuri pot fi poate chiar mai roditoare decât la Alba-Iulia, Ștefan cel Mare și-a exprimat dorința de a le cultiva în Moldova. Bucuros că poate mulțumi și el pentru darul primit, regele Ungariei a dat poruncă dregătorilor să-i ducă acestuia soiurile dorite. Numai că Matei Corvin nu a trimis butași din soiul Șom-Furmint, cel apreciat de Măria Sa, ci dintr-un soi mai puțin roditor. Nu se știe cum, dar acești butași au dat rezultate spectaculoase în noua podgorie, cu struguri mai mari și mai dulci și cu un vin mai gustos decât Furmintul. Iar acestui soi i s-a spus Grasă și, fiind cultivat la început doar acolo, este cunoscut drept Grasă de Cotnari.

A doua soluție. Grasa de Cotnari, în două variante de vinificare.

Soiul Grasă de Cotnari este cultivat predominant în Podgoria Cotnari, unde, alături de soiurile Frâncușă, Fetească albă și Tămâioasă românească, alcătuiește sortimentul tradițional al podgoriei. Mai recent, Grasa se cultivă și la  Pietroasa-Buzău, în podgoria Dealu Mare și în alte zone viticole ale României. De regulă, Grasa de Cotnari este un vin dulce, pe gustul doamnelor. Cum consumatorii autentici de vin preferă vinurile seci, Casa de Vinuri Cotnari, a scos, încă din 2011, o variantă premium de Grasă de Cotnari, vinificată în sec. Prin urmare, se putea opta pentru grasa de Cotnari, în două variante de vinificare.

Să revenim la „oile noastre viticole”, cu al lor Riesling de Rhin, alias „Vinul Domnesc Cetatea Sucevei”. Este oare un Vin Domnesc? Nu, nicidecum, este cel mult un vin săsesc!