Termia, la momentul adevărului

După ce, în repetate rânduri –  nu numai în perioadele electorale – , Ion Lungu a tot repetat, „ca o moară stricată”, cum că prețul gigacaloriei, plătit de cetățean, cel mai mic din țară, nu va crește grație minunatei investiții private din Valea Sucevei („adevărată bijuteriei a științei și tehnicii”), iată că, acum, după ce au trecut alegerile locale și parlamentare – în perspectiva îndepărtată a următoarelor runde electorale –, primarul „o întoarce ca la Ploiești”, anunțând scumpirea drastică șI iminentă a prețului gigacaloriei, plătit de sucevenii conectați în sistemul centralizat de termie.

În proiectul de buget al municipiului Suceava, pe anul 2017, primarul Lungu prevăzuse – și culmea, consilierii locali aprobaseră în unanimitate! – uriașa sumă de 22 de milioane de lei (vreo patru milioane de euro) pentru subvenționarea energiei termice livrată cetățenilor branșați în sistemul centralizat de transport, furnizare și distribuție al energiei termice. După nici două luni, primarul ne anunță că a inițiat un proiect de hotărâre, în baza căruia această sumă va scădea undeva pe la 15 milioane de lei, în condițiile în care prețul  plătit de cetățean va crește cu 35%, adică de la 178 la 240 de lei/gcal. Încă din perioada dezbaterii publice asupra bugetului semnalasem că acesta este unul irealist (vezi https://newsme.ro/Dragos-Danubianu/buget-al-sarmanilor.html). Mișcarea de acum a domnului Lungu nu face decât să îmi confirme aprecierea. 

Mă întreb, însă, de ce abia acum când „purceaua (termiei) este moartă în coteț”, Lungu realizează inechitatea acordării subvenției pentru energia termică tuturor (și doar) acelora care sunt branșați la sistemul centralizat de termie? Cu alte cuvinte, de ce, până acum, edilul Lungu nu a conștientizat că cei care au ales variante alternative de încălzirea a locuinței și de producere a apei calde menajere și care plătesc la timp utilitățile (pentru că gazul metan și curentul sun tăiate pe motiv de neplată) îi subvenționau indirect pe cei rămași în sistemul centralizat? De ce până acum, pentru primarul Sucevei, nu a contat „nici cât negru sub unghie” faptul că mai bine de jumătate dintre suceveni suportau, din taxele și impozitele plătite de ei, o  minoritate care beneficia de căldură și de apă caldă în sistem centralizat? Unde mai pui faptul că, ani la rând, primăria a tolerat situația nefirească în care cei privilegiați nici măcar nu își plăteau partea din contravaloarea serviciului oferit? 

Răspunsul este simplu: din lipsă de viziune și sete de mandate. Îl sintetizasem de mult, în octombrie 2013, într-unul dintre comentariile mele anterioare (vreo 15 la număr) despre problema termiei în municipiul Suceava (https://newsme.ro/Dragos-Danubianu/termie-si-politichie-2.html). Citez: „Onor pedeliştii se fac vinovaţi, în comportamentul faţă de Termica, cum adesea am afirmat, de „sete de mandate” şi de „lipsă de viziune”. Setea de mandate prin populismul ieftin al păstrării preţului gigacaloriei pentru populaţie la unul din cele mai scăzute nivele din ţară şi prin tolerarea sistematică a neplăţii serviciilor prestate de Termica. Lipsa de viziune prin abordarea singulară a părţii de producere – încurajând, la limita legii, investitorul privat care va construi noua centrală –, dar uitând cu totul de partea de distribuţie (abandonată în ceea ce priveşte reabilitarea şi modernizarea,  dar şi încurcată de amestecul – pe lanţul de distribuţie –  al reţelelor publice cu capacităţile de producție ale SC Termica)”. Acum, în perioadă postelectorală, realizând „genocidul” produs în bugetul local de subvenția la termie, dar și faptul că „prietenii” din vale au serioase probleme în asigurarea termiei pentru populație,  Lungu este silit să privească adevărul în față. Sistemul susținut și impus de domnia sa a dat chix.   

Câte ceva despre reacțiile din mediul politic sucevean legate de proiectul de hotărâre privind mărirea prețului gigacaloriei, inițiat de primarul Lungu. Schimbarea produsă la vârful PSD Suceava, prin înlocuirea lui Ovidiu Liviu Donțu cu Dan Ioan Cușnir, a produs o cuvenită schimbare de optică asupra problemei termiei în municipiul Suceava și a derulării afacerii private Bienergy. Într-o conferință de presă, președintele interimar al PSD Suceava a exprimat o poziție corectă, dar oarecum tardivă. Să nu uităm că reprezentanții PSD-ului în consiliul local, în frunte cu numitul Cornel Grosar (între timp determinat să demisioneze), au fost alături de pedeliști (acum în straie peneliste) până și anul trecut, în aprilie,  când, la solicitarea primarului, Consiliul local a reconfirmat sistemul centralizat, ca strategie de termoficare a Sucevei. De cealaltă parte, președintele ALDE Suceava, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, a profitat de ocazie pentru a readuce în atenția publică inițiativa sa de organizare a unui referendum pentru consultarea sucevenilor asupra soluției de adoptat privind problema termiei.

Oricum, mi-au rămas în urechi spusele dure și dureroase prin dreptatea lor, ale celor doi lideri ai partidelor aflate în opoziție, în Consiliul Local. Alexandru Ștefan Băișanu: „Ion Lungu se comportă ca un zapciu, care jecmănește oamenii în interesul unei societăți private”. Dan Ioan Cușnir: „Ion Lungu se comportă ca un avocat al unui operator privat, respectiv Bioenergy/Thermonet, insistând să crească prețul gigacaloriei la 240 de lei”.  

Închei, punându-mi și punându-vă o altă întrebare. Oare ce l-a determinat pe Ion Lungu să treacă atât de brusc de la atitudinea grijulie, protectoare față de cei conectați la sistemul centralizat, la una diametral opusă (vezi ieșirea din conferința de presă, citez: „Cei care rămân la sistemul centralizat trebuie să plătească. Nu, să fie sănătoși, asta este situația!”? Voi reveni cu răspunsul meu la această întrebare, care s-ar putea să ne apropie de adevărul privind creșterea și descreșterea sistemului centralizat de termoficare, dar și asupra afacerii private din Valea Sucevei. 



08:27
luni, 27 martie 2017

Taguri

Autor
Dragos Danubianu
Vin domnesc? Nu, Vin săsesc!

09:17 miercuri 19 iulie 2017

Un an de „Hai în Bucovina”

10:15 luni 17 iulie 2017

De ce bat clopotele, Gheorghiță?

08:40 sambata 15 aprilie 2017

Buget al sărmanilor

06:02 luni 06 martie 2017

Klaussy

09:54 luni 09 ianuarie 2017

Gazduit de Administrare Servere