NEWS
14:44 1.262 suceveni s-au vaccinat joi împotriva Covid-19
Echipa de fotbal a Sucevei va juca anul acesta pe Areni
11:27
miercuri, 29 iunie 2011
Primarul Ion Lungu a fost de acord ca echipa de fotbal a Sucevei să poată să joace și să se antreneze pe stadionul Areni, în urma faptului că au promovat în divizia a treia.
Catedrala primeşte 300.000 lei din banii pentru fotbal
17:18
joi, 25 noiembrie 2010
Primăria a suplimentat sprijinul financiar pentru unităţile de cult cu 348.000 lei.
Sporting egalează liderul
15:49
miercuri, 17 noiembrie 2010
Etapa a 15-a a Ligii a IV-a a programat confruntarea dintre Sporting Suceava şi Dorna Vatra Dornei, două echipe angrenate serios în lupta pentru promovarea în eşalonul trei. Fotbaliştii gazdă, pregătiţi de Ovidiu Ciobanu, au profitat din plin de apatia din jocul oaspeţilor şi s-au impus meritat la final, cu scorul de 1-0.
Una caldă, una rece
17:05
miercuri, 10 noiembrie 2010
Fotbaliştii de la Sporting Suceava rămân lideri în clasamentul campionatului naţional al juniorilor B.
Sporting îşi păstrează poziţia de lider
15:04
joi, 04 noiembrie 2010
Echipa de juniori B a clubului Sporting Suceava a reuşit să-şi menţină fotoliul de lider în Campionatul Naţional de Fotbal, rezervat acestei grupe de vârstă chiar dacă, în etapa cu numărul nouă, au remizat pe teren propriu în compania echipei CF Noua Generaţie Iaşi, scor 1 - 1.
O nouă înfrângere pentru Rapid CFR Suceava
14:53
joi, 04 noiembrie 2010
Rapid CFR Suceava a atins vineri borna şase la numărul de înfrângeri din acest sezon. Astfel, ceferiştii au plecat fără niciun punct din disputa cu Ceahlăul II Piatra Neamţ şi îşi continuă seria neagră din acest tur, după ce partida s-a încheiat cu scorul de 1-0 (0-0) în favoarea gazdelor, care, înaintea acestui joc, aveau doar două victorii.
Cupa Şcolilor Generale la Fotbal
21:07
marti, 02 noiembrie 2010
Dacă săptămâna trecută liceele şi-au disputat supremaţia la fotbal, a venit rândul şcolilor generale să intre pe teren.
Cupa Şcolilor Generale la Fotbal
15:21
miercuri, 20 octombrie 2010
Cupa Şcolilor Generale la Fotbal va avea loc pe 23 octobombrie, la Iulis Mall, pe terenul Quartz.
Fotbal – Campionatul Municipal
18:06
marti, 05 octombrie 2010
Campionatul Municipal de Minifotbal - Liga Bergenbier Suceava a continuat în această săptămână cu meciurile din cadrul celei de-a doua etape a sezonului regulat. Nu mai puţin de 55 de goluri s-au înscris în cele şapte meciuri, recordul stabilindu-se la partida Apropo Cafe-Interseby Pătrăuţi, scor 14-3. Hulubă, cu şase goluri înscrise, a fost cel mai bun marcator al meciului.
Liderul pierde surprinzator pe teren propriu
18:02
marti, 05 octombrie 2010
În etapa cu numărul nouă din Liga a IV-a de fotbal, liderul clasamentului, Bucovina Frătăuţii Noi, a suferit prima înfrângere din acest sezon, chiar pe teren propriu, scor 1-2 în faţa echipei de pe locul şapte, Foresta Moldoviţa, dar şi-a păstrat pentru încă o etapă prima poziţie.
Sporting Suceava a invins liderul
20:53
joi, 30 septembrie 2010
În cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional pentru juniori A şi B, echipele clubului Sporting Suceava au reuşit să se impună în ambele meciuri disputate pe stadionul Areni, în compania celor de la Sporting Club Vaslui, club ce are maxim de puncte la ambele categorii şi se anunţă principalul candidat la prima poziţie în clasament.
Unirea Boroaia nu poate opri liderul
20:49
joi, 30 septembrie 2010
Etapa cu numărul opt din Liga a IV-a de fotbal a fost una bogată în goluri, în cele nouă partide înregistrându-se în total nu mai puţin de 59 de reuşite.
Favoritele s-au impus in primele meciuri la municipal
23:17
miercuri, 22 septembrie 2010
A 16-a ediţie Campionatul Municipal de Minifotbal-Liga Bergenbier a început luni seară.
Avântul Baia a făcut scorul etapei, 16-0 cu Spicul Moara
23:15
miercuri, 22 septembrie 2010
Duminică s-au disputat meciurile etapei cu nr 5 din liga a 5-a suceveană.
CS Gura Humorului a pierdut intr-o maniera ciudata la Stroiesti
21:31
marti, 21 septembrie 2010
Etapa a şaptea din Liga a 4-a de fotbal a fost una destul de liniştită, fără incidente sau surprize, una în care Bucovina Frătăuţii Noi rămâne în continuare lider după victoria de acasă în faţa celor de la Dorna Vatra Dornei, scor 2 - 0.
Start în Campionatul Municipal
21:27
marti, 21 septembrie 2010
Luni seară, la baza sportivă Ramiro, a început ediţia a 16-a a Camp Municipal de fotbal.
Rapid CFR Suceava părăseşte Cupa României cu fruntea sus
21:34
miercuri, 08 septembrie 2010
Rapid CFR Suceava - Ceahlăul Piatra Neamţ 1-2 (1-1). Rapid a pierdut în faţa Ceahlăului pe Areni, şi a ratat calificarea în premieră în şaisprezecimile Cupei României.
Rapid CFR, victorie importantă
12:16
duminica, 05 septembrie 2010
Rapid CFR Suceava a debutat cu o victorie în faţa propriilor suporteri, în prima partidă disputată pe stadionul Areni, în acest sezon al Ligii a 3-a.
Cupa României, faza judeţeană: programul 16-zecimilor de finală
20:54
joi, 02 septembrie 2010
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Suceava a făcut programarea meciurilor din şaisprezecimile Cupei României la fotbal, faza judeţeană.
S-a schimbat data de disputare a meciului cu Ceahlăul
20:49
miercuri, 01 septembrie 2010
Oficialii Rapidului au fost informaţi că meciul din Faza a V-a a Cupei României, împotriva Ceahlăului, nu se va mai disputa marţi 7 septembrie, aşa cu s-a anunţat iniţial, ci o zi mai târziu, pe 8 septembrie.
Sporting si Humorul au remizat in derbiul etapei
20:48
miercuri, 01 septembrie 2010
Nou promovata Bucovina Frătăuţii Noi continuă să uimească.
Urmează Bacăul şi Ceahlăul
18:51
luni, 30 august 2010
Principala grijă a tehnicienilor echipei de fotbal Rapid CFR Suceava în această perioadă este de a-şi recupera din punct de vedere fizic jucătorii în perspectiva meciurilor grele care urmează.
LPS caută fotbalişti
18:48
luni, 30 august 2010
Liceul cu Program Sportiv organizează selecţie pentru tinerii fotbalişti născuţi în anii 1992 şi 1993.
18:44
luni, 30 august 2010
Rapid CFR Suceava a început cu o înfrângere sezonul 2010-2011 al Ligii a III-a.
Cetatea n-a dansat decât o vară
18:41
luni, 30 august 2010
Surpriză de proporţii în cazul Cetatea Suceava. După ce s-a retras de pe tabloul Ligii a III-a la începutul săptămânii trecute, gruparea suceveană a anunţat că nu se va mai prezenta nici la meciurile din eşalonul cinci din cauza lipsei fondurilor.
Ceahlăul Piatra Neamţ - următorul adversar al Rapidştilor în cupă
14:57
vineri, 27 august 2010
După ce a reușit să treacă în faza a IV-a a Cupei României de divizionara secundă FC Botoșani, Rapid CFR Suceava o va întâlni cel mai probabil în următorul tur pe Ceahlăul Piatra Neamț.
Au inceput inscrierile pentru campionatul municipal
14:53
vineri, 27 august 2010
În prima jumătate a lunii septembrie va începe o nouă ediţie a Campionatului Municipal de fotbal, care va fi găzduit în continuare de moderna Bază sportivă „Ramiro” din Burdujeni.
14:52
vineri, 27 august 2010
Cu moralul ridicat după victoria de senzaţie repurtată miercuri, pe Areni, în faţa grupării de liga secundă FC Botoşani, în Turul al IV-lea al Cupei României la fotbal, Rapidul abordează cu optimism partida de astăzi de la Galaţi, cu Politehnica, din runda inaugurală a campionatului Ligii a III-a, ediţia 2010-2011.
Cetatea n-a dansat decât o vară
14:49
vineri, 27 august 2010
Surpriză de proporţii în cazul Cetatea.
Cetatea Suceava şi Willy Bacău au dispărut de pe tabloul ligii a III-a
14:48
vineri, 27 august 2010
Nici nu a început campionatul şi deja se ştie că Seria I a Ligii a III-a va porni la drum în sezonul 2010-2011 cu două echipe mai puţin.
Rapid CFR Suceava – FC Botoşani, în Cupă
22:13
miercuri, 18 august 2010
Federaţia Română de Fotbal a stabilit astăzi că Rapid Suceava va întâlni gruparea de liga secundă FC Botoşani în Turul IV al Cupei României.
Fotbal – Cupa României, faza judeţeană
22:12
miercuri, 18 august 2010
În această săptămână a avut loc faza I judeţeană a Cupei României, ediţia 2010-2011, etapă ce a opus echipele din Liga a V-a judeţeană.
19:14
marti, 17 august 2010
Rapid CFR Suceava dispută primul meci oficial al sezonului peste o săptămână, marţi 24 august.
Rapid CFR Suceava a trecut la scor de Viitorul Vereşti
22:17
miercuri, 04 august 2010
   Sâmbătă după masă, în cea de-a doua fază a Cupei României, formaţia Rapid CFR Suceava s-a impus fără probleme, scor 5 – 0 pe terenul celor de la Viitorul Vereşti.
Programul complet al turului Seriei 1 - Liga 3
22:17
miercuri, 04 august 2010
FRF a decis, prin tragere la sorţi, programul Ligii a treia pentru următorul sezon competiţional 2010-2011.
Liga a doua, Seria 1
22:15
miercuri, 04 august 2010
Federaţia Română de Fotbal, a hotărât repartizarea echipelor în cele două Serii ale Ligii a II-a. Marea surpriză a reprezentat-o mutarea Petrolul Ploieşti în Seria de Vest, astfel că CS Otopeni revine în Seria de Est. De asemenea, la şedinţa de la FRF s-a tras la sorţi şi ţintarul noului sezon competiţional 2010-2011.
Rapid CFR Suceava a învins Politehnica Iaşi
17:18
duminica, 25 iulie 2010
Rapid CFR Suceava a disputat în acest week-end primul amical important din această perioadă de pregătire, stadionul "Rarăul" din Câmpulung Moldovenesc găzduind duelul dintre suceveni şi Politehnica Iaşi, proaspăt retrogradată în Liga a II-a.
FRF vrea să ajute echipele din judeţ care au avut de suferit în urma inundaţiilor
15:15
duminica, 18 iulie 2010
Preşedintele AJF Suceava, Aurel Daicu, a dezvăluit că mai marii Federaţiei Române de Fotbal s-au interesat despre pagubele provocate de inundaţii echipelor de fotbal din judeţ şi s-au arătat dispuşi să ajute la revenirea grabnică a lucrurilor la normal.
Selecţionata judeţeană Under 16, în pericol
15:12
duminica, 18 iulie 2010
Tot din cauza lipsei banilor, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal spune că ar putea pica şi proiectul demarat de FRF, privind înfiinţarea unei selecţionate judeţene rezervată juniorilor sub 16 ani.
Inundaţiile şi criza pun în pericol fotbalul judeţean
15:12
duminica, 18 iulie 2010
Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava, Aurel Daicu, are emoţii în privinţa numărul de echipe care se vor înscrie pentru competiţiile oficiale organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal în sezonul 2010-2011. 
O nouă competiţie pentru juniori
13:21
marti, 13 iulie 2010
Federaţia Română de Fotbal a iniţiat un proiect special pentru juniorii sub 16 ani, tocmai ca urmare a rezultelor slabe înregistrate de selecţionata României la acest nivel de vârstă.
Humorul, Câmpulungul şi Vereştiul joacă sâmbăta viitoare în cupă
15:33
vineri, 09 iulie 2010
Federaţia Română de Fotbal a tras la sorţi programul meciurilor din Faza I a Cupei României, ediţia 2010-2011, care se vor disputa în ziua de sâmbătă, 17 iunie, cu începere de la ora 17.30.
Spania a surclasat Polonia cu 6-0, în meci amical
15:00
miercuri, 09 iunie 2010
Naţionala de fotbal a Spaniei, campioana europeană en titre, a surclasat marţi seara formaţia Poloniei cu scorul de 6-0 (2-0), la Murcia, într-un meci de pregătire pentru Cupa Mondială din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie).
CM 2010 - FIFA, venituri mai mari cu 50 la sută decât la CM 2006
00:06
vineri, 04 iunie 2010
Mondialul 2010 de fotbal din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie) va reprezenta o afacere extrem de bănoasă pentru Federaţia internaţională de fotbal (FIFA), care a obţinut venituri mai mari cu 50 la sută faţă de cele realizate în Germania 2006, au precizat surse din forul mondial.
Nu se prezinta la Roman
11:43
joi, 03 iunie 2010
Singura reprezentanta a Sucevei in esaloanele superioare, Rapid Suceava, se confrunta cu mari probleme financiare.
Fotbal: Curiozităţi din spatele finalei în Cupa României
08:56
miercuri, 26 mai 2010
În legătură cu meciul FC Vaslui - CFR Cluj de miercuri seara, de la Iaşi, din finala Cupei României-Timişoreana la fotbal, amatorii de detalii pot descoperi numeroase informaţii interesante.
3 miliarde pentru fotbal
18:32
miercuri, 24 februarie 2010
3 miliarde. Atat va primi divizionara a treia, Rapid CFR Suceava, daca proiectul cu care se va prezenta la licitatia organizata de primarie, va îndeplini condiţiile cerute de lege.
Seful arbitrilor de fotbal din judet a murit intr-un accident rutier
14:03
marti, 19 mai 2009

Preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri Suceava, Gheorghe ştefanovici, a decedat duminica intr-un accident rutier, dupa ce masina in care se afla s-a izbit de tir. 

 

 

Credeți că guvernul Cîțu va rămâne la putere până în anul 2022?


Gazduit de Administrare Servere