NEWS
11:15
joi, 30 iunie 2011
„PNL Suceava, ca membră a USL susține în continuare necesitatea convocării unui referendum local în care oamenii să fie întrebați direct dacă vor desființarea actualelor județe, așa cum susține Traian Băsescu. Potrivit legii, granițele unităților administrativ-teritoriale nu se pot modifica fără referendum,” a declarat astăzi Viorel Mihăescu.
14:22
joi, 23 iunie 2011
„Abordarea superficială pe această temă a consultării sucevenilor la refendum a domnului Gheorghe Flutur, denotă că domniei sale și PD-L-ului îi este frică,” a declarat astăzi Ovidiu Milici.
13:39
joi, 23 iunie 2011
Alexandru Băișanu a declarat astăzi într-o conferință de presă că deși referendumul a fost respins în ședința de ieri a Consiliului Județean de către portocalii aflați la putere, totuși PNL și USL doresc să facă tot posibilul pentru a face referendum cu privire de la regionalizarea României.
Referendumul privind regionalizarea respins de majoritatea pedelistă din CJ
13:55
miercuri, 22 iunie 2011
Referendumul cu privire la consultarea cetățenilor din județul Suceava în ceea ce privește dorința acestora de a fi desființat sau nu județul în care trăiesc a fost respins în ședința ordinară a Consiliului Județean Suceava.
16:26
vineri, 27 august 2010
Duminică, milişăuţenii sunt invitaţi la un referendum local unde vor vota revenirii oraşului Milişăuţi la rangul de comună.
Locuitorii din Cajvana, întrebaţi dacă vor să redevină comună
14:12
joi, 12 august 2010
În data de 15 august 2010, locuitorii oraşului Cajvana sunt chemaţi la un referendum local care are ca obiect consultarea lor cu privire la trecerea oraşului Cajvana la rangul de comună.
BEC: In judetul Suceava prezenţa la referendum până la ora 21.00 era de 52,23%
22:39
duminica, 22 noiembrie 2009
Prezenţa la urne, la nivel judetului, pentru referendum era, la ora 21.00, de 52,23% din cetăţenii cu drept de vot, a anunţat, duminică, Biroul Electoral Central.
BEC: In judetul Suceava prezenţa la referendum până la ora 19.00 era de 49,81%
20:44
duminica, 22 noiembrie 2009
Prezenţa la urne, la nivel judetului, pentru referendum era, la ora 19.00, de 49,81% din cetăţenii cu drept de vot, a anunţat, duminică, Biroul Electoral Central.
BEC: In judetul Suceava prezenţa la referendum până la ora 16.00 era de 38,59%
17:57
duminica, 22 noiembrie 2009
Prezenţa la urne, la nivel judetului, pentru referendum era, la ora 16.00, de 38,59% din cetăţenii cu drept de vot, a anunţat, duminică, Biroul Electoral Central.
Afişele cu Traian Băsescu şi referendumul rămân
17:43
marti, 10 noiembrie 2009
Biroul Electoral Central (BEC) a anulat decizia Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Suceava prin care s-a dispus înlăturarea din întreg judeţul a afişelor în care preşedintele României, Traian Băsescu îi îndeamnă pe români să se prezinte la referendumul din data de 22 noiembrie 2009 pentru Parlament Unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari.

Credeți că guvernul minoritar PNL va rezista până la alegerile parlamentare din noiembrie 2020?


Gazduit de Administrare Servere