NEWS
14:27 Prefectul si cei doi subprefecti de Suceava s-au vaccinat
ONFL invită sucevenii la două evenimente despre Sănătate și Învățământ
11:44
joi, 30 iunie 2011
Organizația Femeilor Liberale Suceava a lansat astăzi, într-o conferință de presă PNL Suceava, o invitație către cetățenii Suceveni să ia parte la următoarele două evenimente, care vor avea loc mâine, vineri 1 Iulie 2011:
Proiect pentru prevenție medicală la copii și adolescenți
19:37
joi, 02 iunie 2011
Ministerul Sănătăţii a iniţiat Proiectul Naţional “Creşterea accesului la servicii de prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România, alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adoleşcenţilor din România”, finanţat din fonduri acordate de Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare şi cofinanţat de Ministerul Sănătăţii din România.
7 Aprilie - Ziua Mondială a Sănătății
08:04
joi, 07 aprilie 2011
Incepand cu 1950, la fiecare 7 aprilie, Ziua Mondiala a Sanatatii reprezinta pentru întreaga lume oportunitatea de a se concentra asupra unei probleme de sanatate publica proritare la nivel global in viziunea Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Tema Zilei Mondiale a Sănătăţii din 2011 este: Rezistenta la agenti antimicrobieni, iar sloganul Acţionează astăzi ca să poţi vindeca şi mâine lanseaza un apel pentru intensificarea angajamentului global la protejarea eficientei acestor medicamente esentiale in tratarea bolilor infectioase, in beneficiul generatiilor viitoare.
Al doilea caz de gripă AH1N1, confirmat
21:45
luni, 07 februarie 2011
A doua victimă a virusului gripal AH1N1 din judeţul Suceava a fost confirmat. Este vorba de o femeie de 59 de ani, din municipiul Suceava.
4 februarie: Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului
13:34
vineri, 04 februarie 2011
Pe 4 februarie este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului. Această dată a fost instituită în 2005. Scopul acestei date este de a atrage atenţia societăţii faţă de problemă globală, de a sublinia pericolul bolilor canceroase. Conform datelor statistice, anual cancerul devine cauza morţii a peste 7 milioane de oameni.
Şase spitale din judeţ vor fi comasate
16:46
miercuri, 02 februarie 2011
Ministerul Sănătăţii a publicat recent lista cu unităţile sanitare propuse pentru comasare şi proiectul de Hotărâre de Guvern privind dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice care cuprinde şi lista unităţilor sanitare ce se vor reprofila în acest sens.
Moaşele vor lucra după proceduri de practică standardizate
16:02
luni, 03 ianuarie 2011
Începând din acest an, asistenţii medicali şi moaşele vor lucra după proceduri de practică standardizate. Procedurile medicale standardizate sunt elaborate cu scopul de a orienta asistenţii medicali şi moaşele în gestionarea cazurilor medicale şi în luarea deciziilor rapide şi corecte pentru îngrijirea pacienţilor.
Patru suceveni au luat rezidenţiatul
16:07
marti, 07 decembrie 2010
La examenul de rezidenţiat desfăşurat pe 21 noiembrie, au participat 36 de candidaţi din Suceava. Patru dintre aceştia au prins un post în spitalele din judeţ.
DSP verifică pensiunile de sărbători
15:51
marti, 07 decembrie 2010
DSP va verifica pensiunile şi localurile care pregătesc sărbătorile de iarnă în luna decembrie.
Ce au mai născocit străinii....
15:49
marti, 30 noiembrie 2010
Nici nu o să vă vină să credeţi, se pare că potrivit unui spot publicitar, care circulă pe internet votca rusească ar fi chiar foarte bună pentru sănătate.
Nici un caz de gripă
12:17
marti, 30 noiembrie 2010
Deşi iarna a început să îşi intre uşor în drepturi, DSP încă nu a înregistrat un caz de gripă.
Program de îmbunătăţire a serviciilor medicale
15:23
marti, 23 noiembrie 2010
257 de asistenţi medicali şi 170 de brancardieri suceveni vor fi implicaţi într-un proiect de îmbunătăţire a competenţelor medicale.
14:31
marti, 23 noiembrie 2010
Direcţia de Sănătate Publică a anunţat că Suceava se clasează în topul judeţelor cu cele mai multe solicitări de vaccin antigripal. Adrian Popescu anunţă că, în momentul de faţă, campania se derulează cu succes.
18 noiembrie, Ziua Naţională fără Tutun
15:03
miercuri, 17 noiembrie 2010
Joi, 18 noiembrie, este „Ziua Naţională fără Tutun”, zi dedicată încurajării renunţării la fumat. În fiecare an, România celebrează în cea de-a 3-a zi de joi a lunii noiembrie, “Ziua Naţională fără Tutun”.
12:25
marti, 16 noiembrie 2010
Până în prezent, aproape 10.000 de suceveni din categoriile prioritare s-au vaccinat împotriva gripei de sezon. Doar 23 de gravide au primit vaccinul antigripal.
DSP a oferit 1.300 de teste pentru măsurarea glicemiei
12:21
vineri, 12 noiembrie 2010
În anul 2010, opt suceveni au murit din cauza diabetului. Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, 14 noiembrie, Direcţia Sănătate Publică Suceava a desfăşurat acţiuni de informare a populaţiei despre diabet prin distribuirea a 2000 de pliante şi a utilizat 1300 de teste pentru măsurarea glicemiei.
Cseke Attila vrea un fond separat pentru sănătate
16:26
vineri, 05 noiembrie 2010
Cseke Attila intenţionează să preia problemele finanţării din domeniul sanitar de la Ministerul de Finanţe, prin crearea unui fond separat pentru sănătate.
Cseke: Trebuie schimbată imaginea sistemului sanitar
15:05
vineri, 05 noiembrie 2010
Gheorghe Flutur a remarcat, la discuţia cu reprezentanţii consiliului judeţean de sănătăte, că, în ultima perioadă, mass-media reflectă senzaţionalul, iar din partea bună se vede prea puţin.
14:39
vineri, 05 noiembrie 2010
Ministrul Cseke Attila s-a întîlnit vineri cu reprezentanţii Consiliului judeţean de sănătate, mărturisindu-i lui Gheorghe Flutur că ideea propusă la Suceava, de a crea un comitet judeţean pe sănătate, a fost introdusă şi în pachetul legislativ al Ministerului.
Fişele medicale pentru permisele auto, eliberate de cabinete individuale
13:42
marti, 02 noiembrie 2010
Dr. Ludovic Abiţei a adus la cunoştinţă un ordin al Ministerului Sănătăţii prin care se arată că, din 2011, şi cabinetele individuale vor putea elibera fişe medicale pentru permisul de conducere.
14:41
marti, 26 octombrie 2010
Ministerul Sănătăţii a repartizat judeţului Suceava peste 13.000 de doze de vaccin gratuit împotriva hepatitei B. Judeţului Suceava i-a fost repartizată şi prima tranşă de doze de vaccin antigripal sezonier.
Cetăţeni, atenţie la ciuperci!
14:01
marti, 12 octombrie 2010
Ministerul Sănătăţii recomandă consumul exclusiv de ciuperci din cultură şi nu din flora spontană a pădurilor. Cetăţenilor li se recomandă să nu consume ciuperci cumpărate la colţ de stradă ori culese din pădure, chiar dacă ştiu să le deosebească pe cele comestibile de cele otrăvitoare.
Somnul ajută creierul să elimine informaţiile mai puţin importante
23:34
duminica, 10 octombrie 2010
Doi cercetători italieni au descoperit că somnul "spală" creierul de informaţiile care nu îi folosesc şi eliberează spaţiul pentru memoria de lungă durată, informează miercuri ANSA.
Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei începe la sfârşitul lunii
14:25
vineri, 08 octombrie 2010
În 2010, Ministerul Sănătăţii are în plan utilizarea unui număr de 1.300.000 de doze de vaccin gripal pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Palatul Parlamentului, iluminat în roz pe 1 octombrie ca simbol al luptei împotriva cancerului de sân
16:35
joi, 30 septembrie 2010
Fundaţia Renaşterea organizează vineri, 1 octombrie, a zecea ediţie a evenimentului "Iluminare în roz" - simbol al luptei împotriva cancerului de sân, îmbrăcând în culoarea speranţei Palatul Parlamentului. Lumina roz va fi aprinsă în prezenţa a sute de invitaţi şi a membrelor boardului Fundaţiei Renaşterea: Mihaela Geoană, Andreea Esca, Cristiana Copos, Camelia Şucu, Catherine Sofianou şi Veronica Savanciuc.
35 de posturi deblocate de Ministerul Sănătăţii la nivelul judeţului
17:15
marti, 21 septembrie 2010
În urma deblocării posturilor din cadrul domeniului sanitar, Ministerul Sănătăţii a publicat luni seara o listă cu posturilor vacante pe unităţi sanitare, categorii de personal şi specialităţi medicale pentru care vor fi demarate procedurile de scoatere la concurs.
DSP cere sucevenilor să nu blocheze apelul unic de urgenţă
16:55
marti, 21 septembrie 2010
Reprezentanţii DSP transmit un mesaj de responsabilizare sucevenilor, solicitîndu-le să nu facă abuz de numărul unic de urgenţă, 112.
Aproape o mie de cazuri de infecţii respiratorii în judeţ
15:50
marti, 21 septembrie 2010
Schimbările climatice rapide au creat prilejul creşterii în număr a afecţiunilor respiratorii din judeţ.
Medicamentele împotriva anxietăţii sporesc mortalitatea /studiu/
23:28
joi, 09 septembrie 2010
Medicamentele împotriva insomniei şi a anxietăţii sporesc riscul mortalităţii cu 36% pentru utilizatorii lor, relevă un studiu publicat recent în Canadian Journal of Psychiatry.
Românii vor avea card de sănătate, începînd de anul viitor
16:41
miercuri, 08 septembrie 2010
Decizia a fost luată în conformitate cu legislaţia în vigoare, care abilitează Compania Naţională „Imprimeria Naţională” S.A pentru producerea, cu titlu de exclusivitate, a tipăriturilor cu caracter special, ce impun măsuri de protecţie împotriva falsificării sau contrafacerii, aşa cum este şi cardul naţional de asigurări de sănătate.
10:38
miercuri, 08 septembrie 2010
Conform unor noi reglementări legislative, pînă în data de 3 ianuarie 2011, unităţile de asistenţă medicală în care se realizează examenul medical pentru candidaţii care vor să obţină permisului de conducere, dar şi conducătorii de autovehicule şi tramvai au obligaţia de a se autoriza.
Cseke Attila vrea sancţiuni mai aspre pentru cei care agresează personalul medical
13:39
luni, 06 septembrie 2010
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, cere ca în Codul Penal, să fie prevăzute sancţiuni speciale pentru cei care agresează personalul medical aflat în exerciţiul funcţiunii.
Ceaiul băut în fiecare zi te întinereşte cu cinci ani
11:14
vineri, 03 septembrie 2010
Oamenii de ştiinţă spun că putem se ne simţim mai tineri cu 5 ani dacă vom face următorul lucru timp de 5 minute pe zi, în fiecare zi: să bem ceai.
Ministerul Sănătăţii recomandă măsuri de protecţie împotriva ţînţarilor
16:31
marti, 31 august 2010
Ministerul Sănătăţii a solicitat din partea sistemului naţional de supraveghere epidemiologică intensificarea unor activităţi de depistare, diagnostic şi diminuare a riscului pentru apariţia cazurilor de infectare cu West Nile în România.
01:51
joi, 26 august 2010
Guvernul va sprijini financiar revistele de cultură, astfel încît publicaţiile importante, care s-au consacrat în România şi care au dificultăţi de apariţie, să nu-şi întrerupă activitatea - a anunţat premierul Emil Boc, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii uniunilor de creaţie româneşti.
Condimentele te ajută să-ţi menţii sănătatea
09:15
marti, 24 august 2010
Mirodeniile joacă şi un rol foarte important în menţinerea sănătăţii organismului, avînd un conţinut bogat de vitamine şi proteine. În Extremul Orient nu există medicamente naturiste care să nu aibă în compoziţie şi condimente.
Vacanţă în UE? Nu uitaţi de cardul european de sănătate
14:46
luni, 23 august 2010
Cardul european de asigurări sociale de sănătate asigură persoanelor din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, accesul la serviciile medicale în cursul vizitelor temporare în străinătate.
Mortalitatea în cazul cancerului de sân, în regres puternic în Europa, dar în creştere în România
22:50
joi, 12 august 2010
Mortalitatea provocată de cancerul de sân s-a redus semnificativ în Europa în ultimii 20 de ani, însă în timp ce în Islanda a scăzut cu 45 la sută, în cazul României a înregistrat o creştere de 17 procente, reiese dintr-un studiu publicat de The British Medical Journal şi citat, joi, de Reuters.
Apa din ştranduri poate cauza probleme de sănătate
14:06
joi, 12 august 2010
Specialiştii în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii atenţionează că apa din piscină şi ştranduri poate să fie o sursă de microorganisme infecţioase (bacterii, virusuri, paraziţi şi ciuperci) care, pătruzînd în organism, poate genera o serie de infecţii localizate, cel mai frecvent la nivelul pielii, ochilor, urechilor si tubului digestiv.
Cel puţin 16 persoane infectate cu virusul Nilului de Vest în Grecia
23:30
marti, 10 august 2010
Numărul persoanelor infectate de ţânţari cu virusul Nilului de Vest din Grecia a ajuns la 16, relatează marţi site-ul Novinite, citând autorităţile locale.
Cum tratăm durerea de cap
17:07
sambata, 07 august 2010
Durerile de cap sunt printre cele mai comune otive pentru consultarea unui medic, totusi rareori reprezinta un simptom pentru o afectiune. Desi deseori insotesc infectii acute, multe dintre durerile zilnice de cap au o origine mecanica. Stresul, anxietatea, schimbarile hormonale, pozitia neadecvata a corpului sau utilizarea calculatorului indelungata pot avea drept consecinta o dezvoltare a tensiunii la gat si umeri: de departe cea mai obisnuita cauza a migrenelor de zi cu zi.
Piersicile întârzie efectul îmbătrânirii
10:15
luni, 02 august 2010
Aceste fructe sunt nelipsite in industria cosmetica, pentru ca au importante proprietati de hidratare a tenului si, in plus, miros frumos.
Educaţia reduce riscul de alienaţie mintală
15:14
sambata, 31 iulie 2010
Oamenii care au dedicat mai mult timp educaţiei sunt mai rezistenţi la apariţia simptomelor de alienaţie mintală, relevă un studiu realizat de o echipă mixtă de cercetători din Marea Britanie şi Finlanda, transmite BBC. 
Medicii vor avea nevoie de mai puţini ani pentru a se titulariza într-o specialitate
10:07
luni, 26 iulie 2010
Potrivit unui comunicat eliberat de Ministerul Sănătăţii, începînd cu concursul din acest an, se va reduce durata de pregătire prin Rezidenţiat pentru unele specialităţi.
Gheorghe Mencinicopschi: Pe caniculă trebuie să mâncăm mai multe fructe şi legume
23:18
duminica, 25 iulie 2010
În perioada de caniculă alimentaţia trebuie să fie săracă în grăsimi şi dulciuri, a declarat vineri pentru AGERPRES prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Dieta alcalină îţi menţine sănătatea!
23:01
duminica, 25 iulie 2010
Cele mai multe dintre alimentele pe care le consumăm sunt dăunătoare. Alimentele „rele” fac parte din grupa alimentelor acide, care duc la un dezechilibru al celulelor şi metabolismului, afectând sănătatea organismului
DSP şi serviciul de ambulanţă vor lucra la capacitate maximă pe perioada caniculei
15:39
sambata, 24 iulie 2010
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a solicitat vineri direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de ambulanţă să lucreze la capacitate maximă, în această perioadă cu temperaturi extreme.
Şapte corturi de prim ajutor în oraş
15:18
sambata, 24 iulie 2010
În intervalul 10-16, în corturile amplasate de Primărie vor fi prezenţi medici şi asistenţio care vor acorda primul ajutor, apă minerală sau vor testa tensiunea arterială.
Vitaminele şi vinul roşu nu ne prelungesc viaţa
00:15
sambata, 24 iulie 2010
Deşi până în prezent s-a considerat că antioxidanţii din vinul roşu şi din vitamine contribuie la creşterea speranţei de viaţă, un studiu de caz recent demonstrează că, dimpotrivă, stresul oxidativ asupra ţesuturilor nu are niciun efect asupra longevităţii.
Cum ne protejăm ochii în timpul verii
15:21
duminica, 18 iulie 2010
Purtaţi ochelarii de soare ori de câte ori ieşiţi din casă, pentru a minimaliza riscurile la care vă expuneţi ochii, recomandă medicii oftamologi. „Corneea este cea care are de suferit din cauza razelor ultraviolete, iar riscul apariţiei arsurilor corneene este destul de ridicat”, atenţionează Lucia Dubcenco, medic oftamolog.

Credeți că guvernul Cîțu va rămâne la putere până în anul 2022?


Gazduit de Administrare Servere