In patria nostra…

Asta pentru cine ar vrea să-şi aducă aminte un început de text din manualul unei discipline şcolare care ne învăţa cândva …ceea ce azi, la noi, nu mai este util să se înveţe (cum se întâmplă cu mai toată inutila cultură umanistă), pentru că, între timp, savanţii domeniului (ingineri, economişti, foşti militari de carieră şi foste aprozărese etc.) au identificat adevăratul scop al vizitelor lui Traian în Dacia: imperatorul şi soldaţii lui veneau aici ca să-şi perfecţioneze limba latină.

Dar în chestie nu e că in patria nostra …erau (odinioară, illo tempore) multe păduri, ci că în patria noastră multă şi irepresibilă dispoziţie abuzivă şi autoritaristă este!

Iar zilele acestea, dacă dorim, avem de pipăit cât vrem chiar un apogeu al lucrurilor.

Nu însă în agitaţia procurorilor şi a instanţelor – care se poate ca tocmai de aceea să aibă multă treabă –, ci în altceva, în altă agitaţie, din miezul altor puteri ale Statului. Unde pare să se facă exerciţii de tocire a dinţilor (cei deprinşi să crească, să apuce şi să muşte continuu) altfel şi în alte cele decât în ciolanul consacrat. Poate că tocmai întrucât Justiţia are şi îşi face tot mai mult de lucru.

Adicătele, poate, un soi de reprofilare, resetare, reorganizare. De mers ocolit, pe catete, înşelător. Căci dispoziţia în cauză este indubitabilă şi o poţi vedea oriunde: şeful de orice fel te priveşte ca pe un supus sadea, fostul sergent major se uită la tine ca la un infractor şi vrea să-ţi spună că trăieşti numai pentru că el tolerează asta, casierul îţi dă leafa amintindu-ţi cu uitătura că banii sunt de la mă-sa de acasă, contabilul îţi spune că mănânci pâine pe semnătura lui şi că, şef şi el, îi eşti foarte îndatorat. În fine, mai nimeni plătit ca să-ţi dea ceva ce-i al tău nu ratează ocazia de a-ţi lua ceva ce-i tot al tău.

Şi socot că mai ales două din faptele publice notorii ale ultimei perioade se cer explicate prin numita dispoziţie şi, de bună seamă, prin reverberaţii de consumată şi acumulată experienţă aferentă.

E vorba, neapărat, mai întâi, de susţinătorii înfocaţi ai punctului de vedere conform căruia securitatea naţională se poate asigura numai dacă devine legal trasul necontrolat şi nerestricţionat cu ochiul şi cu urechea în toaletă, în furou, în găleata de gunoi menajer. Adică ”înalta raţiune” (fireşte, de stat, naţională, comunitară, general europeană, mondială, modernă etc.) să poată legitima, din nou, orice căsăpire de orice trebuinţă natural omenească de ordin individual şi personal. Cunoaştem: victoria socialismului asupra românilor. Că doar în faţa furtunii, valurilor, vânturilor trasezi sarcină lui Neptun să umble la potenţiometrul marin – nu faci vaporul performant!...

Dar nu e decât aparent mai prejos, în aceeaşi galerie, reglementarea care-i zice cumpărătorului că, dacă nu i se eliberează bon fiscal, poate să plece din magazin fără să plătească marfa! Lasă că civilizaţie, cultură, educaţie, toate acestea primesc un ghiont sever în ficaţi de vreme ce, iată, o lege prezumă că folosul necuvenit ar putea deveni vreodată legitim şi incită la te miri ce! Căci apărat şi încurajat prin lege, românul – şi-aşa prea frecvent pornit din născare şi din rea creştere istorică împotriva vecinului proprietar de capră şi, drept urmare, vânzător de lapte şi de brânză – poate acum să facă ceea ce muşchii lui abia aşteptau să aibă liber la făcut. Iar pe de altă parte, dacă vânzătorul se întâmplă să aibă şi el muşchi poftitori de garagaţă şi mi ţi-l înşfacă de chică şi-l pune la pământ pe românul cumpărător de pâine fără bon fiscal, cum oare dovedeşte românul cu pricina că pâinea şi-a cumpărat-o cinstit şi n-a furat-o? Şi mai pe urmă: dacă Ion-cumpărătorul veghează astfel ca vânzătorul să nu facă evaziune fiscală, atunci Ion-contribuabilul de ce mai susţine din venitul lui instituţii şi parainstituţii de stat? Şi oare Ion-contribuabilul urmează să rezolve în viitor şi chestiunile de circulaţie rutieră, de protecţiea cumpărătorului, de ordine publică, de vamă? Şi se reactivează oare şi tribunalul poporului?...

In patria nostra multe ape tulburi sunt şi încă se tulbură.