NEWS
13:46 Peste 10.300 de suceveni au fost vaccinați împotriva COVID-19
Medicii de familie nu primesc decontare CAS cât timp nu își desfășoară activitatea
11:41
sambata, 04 iunie 2011
Ieri a avut loc la sediul CAS Suceava o întâlnire între reprezentanţii medicilor de familie din judeţ cu conducerea instituţiei. Discuţiile au vizat prevederilor noului Contract cadru şi a Normelor metodologice de aplicare a Contractului cadru valabile începând cu 1 iunie a.c. şi demararea procesului de contractare pentru perioada iulie-decembrie 2011.
08:14
joi, 07 aprilie 2011
Pentru lunile aprilie şi mai a.c. CAS Suceava încheie, în continuare, acte adiţionale la contractele semnate cu furnizorii de servicii medicale, de medicamente şi dispozitive medicale pentru anul 2010, conform HG nr. 304/2011 privind modificarea HG 1389/2010 pentru aprobarea Contractului cadru pentru anii 2011-2012. Prevederile Contractului cadru pentru anii 2011-2012 se vor aplica incepând cu 1 iunie a.c., pentru lunile aprilie şi mai aplicându-se prevederile Contractului cadru şi a Normelor metodologice din anul 2010.
23:21
duminica, 30 august 2009
Iată  că a fost făcut şi primul pas.

Credeți că guvernul Cîțu va rămâne la putere până în anul 2022?


Gazduit de Administrare Servere