Surâsul... care va să zică!

     Dacă ar fi să încercăm a înţelege surâsul, atât ca rezultat al acţiunii muşchilor faciali, cât şi a sentimentelor care o determină, am putea să-i dăm o interpretare matematică, cosiderându-l ca fiind locul geometric al trăirilor egal depărtate atât de „bine” cât şi de „rău”, ceva care să mai şi semene cu „curba lui Gauss”, că şi în cazul nostru este vorba de o aglomerare în jurul mediei. Această „aglomerare” ar putea fi considerată ca izvorâtă din laşitate, ceea ce ne place să credem că nu este adevărat, sau provenită din discreţia unor oameni obişnuiţi să-şi exteriorizeze eul fără a ajunge la exhibare. Considerăm că surâsul are meritul de a spune despre sine suficient şi fără a avea efectul nedorit al râsului demolator sau al rictusului răutăcios. Surâsul nu este numai al românilor sau numai al bucovinenilor, atâţia câţi or mai fi (doar cu un referendum să-i mai recenzăm), că mulţi s-au băjenit (cuvânt vechi la vremuri noi), alţii nu au mai apărut din cauză că strămoşii lor au ajuns acolo unde şi-a înţărcat Stalin opoziţia şi ce este mai trist, unii au acceptat să trăiască altfel, cedând ceea ce este a lor în favoarea a ceea ce este a tututror. Parcă numai bucovinenii? Parcă numai românii? Asemeni surâsului şi aici trebuie găsită posibilitatea de a recupera si salva. „Save as” am învăţat şi noi cei care ne-am apropiat de internet cu aceeaşi seriozitate cu care intram altădată în bibliotecă. Despre demnitate nu vorbim, dacă există (acolo unde există) a spus atât de mult Goethe în puţine cuvinte, încât nu am putea decât să diluăm: „Demnitatea omului nu este cu nimic mai prejos decât măreţia zeilor”, iar acolo unde nu există se poate doar ajunge în situaţia personajului lui Tolstoi care voia să-i explice unui orb din naştere culoarea albă. Surâsul are şi optimism, poporul nostru a fost de multe ori încercat, nota Octavian Goga  în 1916: „Piramida noastră socială este morbidă, vârful bolnav de sifilis, temelia de pelagră” (alte boli aceeaşi ţară), a rezistat, va mai trece şi alte praguri (nu-l mai cităm şi pe Heraclit) dar ceva ne spune că vom putea face faţă surâzând sau ne vom obişnui în aceleaşi condiţii. Este bine, ba chiar musai să ţinem seama de faptul că dacă te-ai trezit slugă şi ţi se pare normal să trăieşti ca atare, înseamnă că nu meriţi mai mult.