Ziua de dinainte

Care or fi fost popoarele a căror istorie a studiat-o Nicolo di Bernardo dei Machiavelli şi a ajuns la concluzia de mai sus? Totuşi, cele afirmate astfel nu şi-au pierdut înţelesul (cel puţin) în timp. Vine vremea votării, că se votează mai mult decât se alege, eventual se pune problema cine pe cine alege. Bun, ei ne-au ales pe noi, că noi, dacă am lua în serios toate culorile (mai nou şi nuanţele) de pe acuarela politică, am avea în cap o dezordine ca într-o poşetă de damă nervoasă, însă suntem nevoiţi să realizăm o ordonare logică a valurilor de vorbe al căror conţinut nu include neapărat adevărul şi să continuăm a ne pune pe fruntea ţării ceva care nu ne va da ceea ce avem nevoie dar, cu siguranţă, ne va lua şi ceea ce mai avem. Se va produce procesul de hominizare a celor care îşi poartă pe sus dispreţul faţă de cei care, la naştere, ar fi trebuit să dovedim că nu suntem muţi strigând: ”ajutoor!”?

Cât de limitaţi ne pot crede de nu-şi închipuie că le observăm limitarea? Transformare? Doar aceea că locomotivele unor partide au devenit piatra de moară legată de picioarele respectivelor organizaţii. Să ne lăsăm convinşi de valoarea socială a zâzaniei intens promovată de Muppet show-ul ultimilor ani şi să ne împroşcăm în continuare cu ură unii pe alţii? Trebuie musai să ne considerăm mahalaua continentului? Oare de ce opincile strămoşilor noştri sunt mai de dispreţuit decât galenţii strămoşilor altora?

Când lumina a încetat să mai vină de la răsărit, am privit spre punctul cardinal opus animaţi de sentimentele unei fete bătrâne căreia i se pare a întrezări măritişul, cumva i-am iubit, cu iertările necesare (din partea noastră, că alţii … ) numai că ecoul stârnit de vocile noastre (promovate după metoda “unde nu-i bun, acolo pune-l”) nu ne-a fost favorabil. Am intrat în uniune cu ei ca o mireasă săracă măritată cu un fiu de chiabur, intrăm pe aceeaşi uşă dar nu ne aşteaptă aceleaşi locuri. Simplu. Dacă eşti îndrăgostit şi vrei să te vindeci, nu este nevoie de medic, te căsătoreşti cu persona şi totul se rezolvă. Dixit!

Şi acum, la ceas de electorală aducere aminte, cetăţeni care nu mai au în stocul de minciuni marfă proaspătă, ne ameninţă cu izolarea. Izolare faţă de cine? Că noi existăm de multă vreme … şi din păcate nu ne-am schimbat prea mult. Poate că acele personae care ne aşteaptă cu urne şi buletine de vot, pâinea şi sarea sunt pentru alţii, or fi inventat antifrigul şi leacul împotriva obsesiei datoriilor (individuale, naţionale etc). Că aşa se întreba vocea străzii atunci când se lua pentru a avea de unde da ulterior ca pomană : “Da` cu ce vom plăti facturile?”. Prin D. L. Nr. 9/31 dec 1989  publicat in M. Of. 9/31 dec 1989 (urgent) a fost abrogată Legea nr. 3 din 18 aprilie 1989, adică a fost abrogată legea care prevedea : „se interzice organelor de stat, cooperatiste şi obşteşti, precum şi unităţilor bancare, să contracteze credite din străinătate”. Va să zică imediat după cele petrecute in decembrie 89 s-a renunţat la un mod de gândire autarhic şi s-a racordat economia naţională la valorile mondiale, desigur cu rezultatele care se văd şi care te pot duce cu gândul că doar internaţionalizarea posibilităţilor de fraudă s-a dorit şi mai nimic altceva.

Să sperăm că nu este aşa şi binele va ţâşni din porii, mascaţi cu fond de ten de import, de pe obrazul patriei, aşa cum va izbucni recolta din terenul agricol exploatat prin pârlogire. Şi vai,  bine ne va mai fi. Pentru a obţine climatul propice continuării obţinerii şi păstrării în „netulburată posesiune” a celor deja obţinute, se va continua eterna reformă a învăţământului, cu eficienţa bine cunoscută, până se va ajunge ca elite româneşti să existe doar în diaspora. Nu cumva, ceva, sună cunoscut? Cum cunoscută este şi atmosfera din jurul clădirilor cu urne, unde spectatorii trăiesc intens meciul pe care îl joacă alţii.

Aici s-a ajuns pornind de la societatea antedecembristă care era formată din două clase şi o pătură. Nu, domnişoarelor! Clasele respective nu erau un nivel de pregătire şi pătura nu era un loc de muncă, aşa cum nici primarii care fac trotuare nu reprezintă o concurenţă. Avem în vedere acele vedete ale prezentului, care s-ar topi în anonimat dacă s-ar legaliza cea mai veche meserie. Nu ştim dacă este chiar cea mai veche dar aşa se spune, nici nu este aşa de important de clarificat pe cât ar fi de scos la iveală cine patronează, din umbră, această activitate şi altele asemenea. Vom trăi şi vom vota, fiecare va prinde momeala care i se pare mai ispititoare. Ceva ar fi interesant de ştiut: câţi kilometri pătraţi s-ar obţine prin însumarea suprafeţelor tuturor afişelor electorale. De unde aveţi bani, domnilor? Că parcă era criză. Şi nu ne mai iubiţi cu forţa, domnilor candidaţi, dă impresia de viol.